Ministerul Educației Naționale a lansat consultarea on-line privind regimul temelor pentru acasă. Oficialii sunt interesați de părerea profesorilor, elevilor și părinților pentru îmbunătăţirea activităților de predare, învățare și evaluare.
Ministerul Educației Naționale și Institutul de Științe ale Educației organizează în perioada 7 — 20 noiembrie 2017 o consultare națională privind regimul temelor pentru acasă. Demersul se adresează cadrelor didactice, elevilor și părinților și cuprinde învățământul primar, gimnazial și liceal.
Cei care doresc să participe trebuie să completeze un chestionar on-line, elaborat în funcție de specificul fiecărei grupe de public.
Potrivit ministerului, consultarea are drept scop repararea disfuncționalităților semnalate precum și îmbunătățirea activităților de predare, învățare și evaluare.
“Nu se solicită date personale, iar răspunsurile centralizate sunt confidențiale și vor fi utilizate exclusiv în scopul consultării,” se arată într-un comunicat al ministerului Educației.
Ministerul vrea să evalueze atât temele scrise, cât și proiectele practice pe care le au de făcut elevii, asta pe lângă învățarea conținuturilor predate la școală, în timpul orelor de curs.
Elevii care completează chestionarul sunt îndemnați să ia în calcul toate temele pe care le primesc pe parcursul unei săptămâni.
“Este necesar să ai în vedere atât temele curente, realizate în cadrul unei săptămâni, cât și temele care presupun o activitate ce se derulează într-un timp mai îndelungat (de exemplu, cititul unui roman, realizarea unui proiect sau referat mai amplu etc.), ca activitate individuală sau ca activitate de grup, prin colaborarea cu alți colegi,” transmite ministerul.
Părinții care au mai mulți copii la școală sunt îndemnați ca în răspunsurile la chestionar să țintă cont doar de situația unui singur elev.
Cadrele didactice sunt instruite să aibă în vedere o perspectivă mai amplă asupra semnificaţiei temelor pentru acasă în completarea chestionarului.