Președintele CJ Călărași, suspendat din PNL după ce a fugit de polițiști

Vocea.biz / 30.10.2017
Președintele CJ Călărași, suspendat din PNL după ce a fugit de polițiști

Biroul Executiv al PNL a votat luni, aproape în unanimitate, suspendarea lui Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a partidului, după ce acesta a fugit săptămâna trecută de echipajul Poliţiei Rutiere care îl oprise în trafic.

Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a fost oprit în trafic, săptămâna trecută, de un echipaj al Poliţiei Rutiere, iar acesta ar fi plecat înainte ca poliţiştii să-i pună vreo întrebare. Poliţiştii l-au urmărit pe şeful CJ Călăraşi până acasă, unde au vorbit prin gard cu acesta. Poliţiştii l-au amendat pe Vasile Iliuţă şi i-au reţinut permisul de conducere. Potrivit subinspectorului Florentina Dobre de la IPJ Călăraşi, lui Vasile Iliuţă nu i s-au recoltat probe biologice, titrează News.ro.

În urma incidentului, Iuţă a dat publicităţii un comunicat, în care susţine că a fost oprit în trafic, în zona Spitalului Judeţean Călăraşi, de către un echipaj al Poliţiei Rutiere, că i-a salutat pe cei doi reprezentanţi ai Poliţiei care i-au solicitat prezentarea documentelor la control. ”Întrucât nu avea asupra sa actele, acesta s-a prezentat declinându-şi identitatea şi funcţia deţinută, moment în care cei doi poliţişti i-au lăsat impresia că l-au recunoscut”, se arată în comunicat.

Citește și...