Șeful Consiliului Județean Călăraşi a plecat acasă, în timpul unui control al Poliţiei, în trafic

Vocea.biz / 27.10.2017
Șeful Consiliului Județean Călăraşi a plecat acasă, în timpul unui control al Poliţiei, în trafic

Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, a rămas fără permis de conducere şi a fost amendat cu 580 de lei după ce, în timp ce era controlat de Poliţie, în trafic, a plecat acasă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, Florentina Dobre, a declarat, pentru Mediafax, că un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost oprit, joi seara, în trafic.

”Nu a fost urmărit în trafic, a fost oprit în urma unui control de rutină efectuat de poliţişti, la care acesta a oprit, după care şi-a continuat deplasarea, fiind găsit ulterior la domiciliul dânsului.A fost sancţionat contravenţional, patru puncte amendă, 580 de lei şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 30 de zile, pentru nerespectarea indicaţiilor poliţiştului rutier. Măsura se poate lua şi în lipsă, contravenientul nu trebuie să fie de faţă. Nu s-a reuşit un dialog cu acesta, deci nu au fost recoltate probe biologice de sânge. S-a discutat cu un procuror din cadrul Parchetului dacă fapta ar întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni şi s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, fapt pentru care colegii mei au procedat la întocmirea procesului verbal de contravenţie”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi.

Surse din cadrul Poliţiei au spus că bărbatul oprit în trafic este preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă. Acesta, după ce le-a dat poliţiştilor documentele, a plecat către casă, nerespectând indicaţiile agenţilor care îi spuseseră să rămână în maşină până la finalizarea verificărilor.

Președintele CJ Călărași neagă însă faptul că ar fi fugit de forțele de ordine în timpul controlului, precizând, într-un comunicat de presă, că a respectat ceea ce i-au cerut polițiștii, dar le-a spus că nu avea documentele asupra sa, iar apoi s-a prezentat și aceștia l-au lăsat să plece.

Citește și...