Controverse privind Marele Templu Circular de la Sarmizegetusa Regia. Monumentul UNESCO între fals, legendă şi soluţii

Capitala Regatului Dac, Sarmizegetusa Regia, se numără printre cele mai vizitate obiective din România, atrăgând, anual, zeci de mii de turişti, români şi străini. Piesa de rezistenţă a sitului este Marele Templu Circular, în jurul căruia s-au construit, de-a lungul anilor, legende şi poveşti. Acum, stâlpii de lemn ai templului au fost înlocuiţi de autorităţi cu alţii noi, iar lucrările au stârnit controverse şi discuţii aprinse între specialişti. Mai ales în contextul în care România nu duce lipsă de exemple negative de restaurări sau reabilitări ale unor monumente istorice.

Lucrările de “restaurare şi conservare” au închis situl

Monumentul UNESCO Sarmizegetusa Regia a fost închis, la începutul lunii octombrie, pentru o serie de lucrări ce au inclus, printre altele, înlocuirea stâlpilor din lemn de la Marele Templu Circular, cea mai importantă piesa a sitului arheologic.

“Decizia închiderii are ca scop evitarea producerii de accidente și a apărut ca urmare a solicitărilor transmise de Consiliul Ştiințific al monumentuluiUNESCO și al constructorului”, preciza Consiliul Judeţean Hunedoara într-un comunicat remis Vocea.biz în 25 septembrie.

Satul din România în care a mai rămas un singur locuitor. Detaliul fantastic din această localitate

Patru oameni au murit şi trei au fost răniţi în urma unui accident rutier după ce…

Autorităţile au anunţat însă, joi, că lucrările au fost finalizate înainte de termen (31 octombrie – n.red.) şi că turiştii pot reveni în capitala Regatului Dac.

Anunţul autorităţilor a adus la lumină şi felul în care Marele Templu Circular arată acum:

3 poze | Vezi galeria

sursa foto: CJ Hunedoara

Diferenţa faţă de cum arăta Marele Templu Circular în vara acestui an este vizibilă cu uşurinţă şi a fost remarcată inclusiv de cei care au apreciat pagina de pe reţeaua de socializare Facebook intitulată “Administraţia Sarmizegetusa Regia”.

“Mda s-a dus tot farmecul cu restaurarea voastră cu tot, bine că am ajuns anul trecut! Păcat că stricăm tot ce are istorie… acum seamănă cu naiul lui Zamfir!”, a fost mesajul postat de un utilizator al reţelei de socializare.

Răspunsul oferit de Administraţia Sarmizegetusa Regia a fost: “Aceasta nu a fost o restaurare. A fost o strictă înlocuire a ceea ce s-a amplasat în 1980. Nici mai mult nici mai puţin. Iar daca ar semăna cu naiul lui Zamfir, ar suna divin.”

Motivul înlocuirii stâlpilor ţine, potrivit aceleaşi surse, de faptul că “lemnele erau putrede, la primăvară ar mai fi rămas în picioare mai puţin de jumătate”.

Aşa arăta Marele Templu Circular la începutul lunii septembrie:

3 poze | Vezi galeria

Foto: Bogdan Buburuz

O soluţie “leneşă” la un “fals” din anii ’80

Turiştii şi cei care au vizitat locul înainte de înlocuirea stâlpilor de lemn nu sunt singurii care au observat diferenţa şi au criticat-o. Radu Oltean, ilustrator şi autor al unor cărţi despre istoria românilor, a criticat aspru decizia autorităţilor şi a arheologilor de a “perpetua acest fals arehologico-istoric devenit brand”.

“Pe ideea că oamenii s-au obișnuit cu acei pari, că au devenit brand, că au devenit un simbol și au intrat în conștiința publică. Nu contează că sunt un fals. Ce contează că toți oamenii care au vizitat acel loc, își imaginează, de peste 35 de ani că dacii își făceau temple din pari de diverse mărimi infipți in pământ.

Dar care este povestea acestor pari? Ea nu a fost nicăieri explicată. Niciodată!! Ei bine, pe acel loc Daicoviciu și ai lui au descoperit 2 construcții de lemn făcute din pari înfipți adânc în pământ și sprijiniți pe cate o piatră lat (să nu se scufunde sub greutatea suprastructurii clădirii). Cele 2 construcții erau concentrice. Una rotundă exterioară și una absidată înauntru primei. Deasupra solului cele două șiruri de bulumaci de lemn formau pereții clădirii templului. Acești pereți de lemn fuseseră legați cu împletitură de nuiele și tencuiți cu lut fin, probabil lustruit,( deci aveau acoperiș). Inițial, arheologii găsiseră fragmente arse din tencuiala de lut a pereților. Fragmente care se transformaseră în ceramică cu ocazia incendierii templului. Iar ei au crezut ca peretele exterior era decorat cu ”plăcuțe de teracotă”, o aberație, ca multe altele, perpetuate nepermis de mult până încoace, in anii 2000.

Ideea unor temple (sanctuare, în limbajul vechilor arheologi) deschise spre cerul liber, fără acoperiș (în zonă montană, rece și umedă), în care ardeau ”mirodenii” în uriașe vase de andezit, imaginată de Daicoviciu a prins la publicul fascinat de dacii noștrii ca de Atlantida. La fel și ideea cu mult succes pana in anii 90 că templul circular e un ”călendar” cu semnificații magico-religioase. Mult prea multe aberații s-au învârtit în jurul acestor ruine grav distruse în zilele noastre. De aceea și ideea unei ”păduri” de pari asemănători cu un loc de joacă pentru copii au avut succes și a fost acceptată de toată lumea. Și atunci și acum.

Această așa numită restaurare a fost imaginată in 1982 de arhitectul Cristian Călinescu. Vezi un fragment din articolul publicat in BCMI. Arhitectul a înțeles imediat că templul a fost o construcție cilindrică cu acoperiș conic de lemn. Dar el a mai spus că nu putem știi ce înălțime aveau pereții de lemn ai templului. Așa că a sugerat această structură de lemn prin niste pari infipți in pamant de inalțimi diferite. Că poate templul avea pereți de 1 metru, poate avea de 5 metri înălțime, până la cornișă. Citeste explicația lui.. In final a ieșit un fel de artă abstractă.

NICĂIERI NU S-A EXPLICAT (în toți acesti 35 de ani) CARE A FOST INTENȚIA RESTAURATORULUI ȘI CE ÎNSEAMNĂ ACEI PARI ÎNFIPȚI ÎN PĂMÂNT!! De atunci, TOATĂ lumea care a vizitat situl arheologic și-a imaginat ca dacii aveau ca temple niste pari înfipți în pământ, sub ceru liber. Acum, când vechii pari putreziseră, era o ocazie excelentă pentru o nouă restaurare, mai profesionistă, care să sugereze mai bine ce fusese acolo. Poate un concurs de idei. N-a fost să fie. Chiar arheologii au sugerat că păstrarea vechii forme este cea mai bună soluție! Și că nu trebuie decat înlocuiți cei vechi cu unii noi. Până și arheologii au devenit niste dacomani!”, a scris Radu Oltean pe contul său de pe reţeaua de socializare Facebook.

Mesajul său a primit o replică din partea lui Vladimir Brilinisky, administratorul sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia, care a punctat că “înlocuirea efectivă a acestor stâlpi era necesară din cauza deteriorării lor”.

Brilinisky a punctat că toate lucrările efectuate în ultima perioadă au avut “girul tuturor celor care trebuiau să-l dea”.

Istoricul Gelu Florea recunoaştea însă, odată cu demararea recentelor lucrări, că soluţia stâlpilor plantaţi pe locul unde se afla Marele Templu Ciruclar este una “destul de discutabilă”.

„Stâlpii au fost plantaţi pe locul în care au fost descoperite urmele stâlpilor antici. Ei reprezintă de fapt structura portantă a unor încăperi concentrice din interiorul templului. Soluţia aleasă este destul de discutabilă, poate, dar ea este foarte utilă, tocmai pentru a sugera vizitatorilor faptul că acolo a existat o structură construită. Ea sugerează volumetria interioară a acestui edificiu din antichitate, îi redă contururile şi descrie perimetrul încăperilor interioare”, spunea, pentru Adevărul, istoricul Gelu Florea, coordonatorul şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia.

Despre Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara.

După cucerirea Daciei și înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala a fost mutată la Ulpia Traiana (Sarmizegetusa), aflată la peste 40 de km depărtare. Ruinele cetății dacice Sarmizegetusa Regia au fost incluse pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Exemplu de “aşa nu” de la malul mării

România nu duce lipsă de exemple negative în contextul reabilitării şi restaurării unor construcţii istorice. Unul dintre ele vine din judeţul Constanţa, unde Cetatea Capidava a fost restaurată până când a ieșit din cursa pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.

Restaurarea Cetăţii Capidava trebuia să fie un model pentru alte lucrări de acest fel din România, însă a ajuns să fie un dezastru. Cetatea din judeţul Constanţa a fost mutilată cu fier-beton, iar lucrările au continuat până când monumentul a ajuns să nu mai întrunească criteriile pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Monumente ignorate în ultimii 25 de ani

Din cele peste 30.000 de monumente istorice de mare importanță, în ultimii 25 ani au fost restaurate cu fonduri publice peste 1.000 dintre ele, potrivit raportului studiului „Cultural Heritage Counts for Europe – Patrimoniul cultural contează pentru Europa”, lansat de Institutul Naţional al Patrimoniului.

Asta deși, potrivit specialiștilor, patrimoniul cultural este un important furnizor de locuri de muncă în toată Europa, acoperind o gamă variată de domenii, întreținând turismul, sectorul de construcții dar și cel al industriilor creative.