Cererea DNA de începere a urmăririi penale a Rovanei Plumb, ministrul demisionar al Fondurilor Europene, este supusă votului final, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor. Luni, comisia juridică a votat împotriva ridicării imunităţii lui Plumb, iar preşedintele acesteia, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a susţinut că acuzaţiile care li se aduc lui Sevil Shhaideh şi Rovanei Plumb nu sunt susţinute legal.
UPDATE: Camera Deputaților a repins cererea DNA de ridicare a imunității Rovanei Plumb
Camera Deputaților a respins prin vot cererea DNA de ridicare a imunității ministrului Rovana Plumb cu 99 de voturi ”pentru” şi 184 de voturi ”împotrivă”.
“Vreau să mulțumesc colegilor din Camera Deputaților că au apărat prin vot principiile fundamentale ale statului de drept, și mă refer la principiul separației puterilor în stat. Oportunitatea unei hotărâri de guvern, care are toate avizele necesare, nu poate face obiectul unei urmăriri penale,” a spus Rovana Plumb după încheierea votului.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat luni împotriva începerii urmăririi penale a ministrului demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, după ce aceasta a fost audiată, alături de avocat, aproximativ o oră de către deputaţii jurişti.
Avizul negativ al deputaţilor jurişti referitor la cererea DNA de începere a urmăririi penale a Rovanei Plumb a fost adoptat cu 14 voturi ”pentru” şi 9 voturi ”împotrivă.
Votul a fost secret, cu buletine.
Deputatul PSD Eugen Nicolicea, preşedintele comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, a susţinut că acuzaţiile care li se aduc lui Sevil Shhaideh şi Rovanei Plumb nu sunt susţinute legal.
”Deci albia minoră înseamnă între mal şi mal, insula din interior. În momentul în care un curs de apă a dispărut – braţul Pavel – atuncea malul s-a mutat pe partea ailalată a insulei, firesc, deci nu mai există în albia minoră (…) S-a redesenat ceea ce s-a întâmplat la faţa locului, nu geografia, geografia este ştiinţa care se ocupă cu ceea ce se întâmplă acolo. În decursul apelor, să ştiţi şi dumneavoastră, că datorită eroziunii se schimbă şi cursurile de apă, corect? Deci braţul Pavel s-a colmatat, a creat patru lacuri care nu mai au legătură cu Dunărea, nu mai există nico albie a răului (…) Nu mai este apă curgătoare”, a susţinut Eugen Nicolicea la finalul şedinţei comisiei juridice în care a fost respinsă cererea DNA de începere a urmăririi penale a Rovanei Plumb.
Deputatul PSD a mai susţinut că toate acuzaţiile aduse la adresa lui Sevil Shhaideh nu se confirmă şi nu sunt susţinute de nimic legal şi, prin urmare, dacă nu există fapta principală, nu poate să existe un complice, adică nici Rovana Plumb nu ar fi vinovată.
”După transfer, aceste bunuri (Braţul Pavel şi Insula Belina – n. red.) au rămas tot în proprietatea publică a statului. În legea 213 (legea apelor române – n. red.) se spune aşa: trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ teritoriale se face prin hotărâre a Guvernului”, a mai spus Nicolicea.
Ministrul demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, luni, la Parlament, la finalul audierilor din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor în vederea avizării urmăririi penale în dosarul Belina, că în dosar nu există un argument viabil pentru acuzaţiile care îi sunt aduse. Plumb a repetat că nu a fost citată de DNA şi că a aflat din presă despre acest subiect.
„Am tratat cu maximă responsabilitate şi am acţionat cu bună credinţă. Niciodată nu am avut cu vreo persoană vreo înţelegere ilicită sau nu am ajutat sau sprijinit în premise nelegale vreo persoană. Am respectat, în spiritul şi litera legii, tot ceea ce am făcut în activitatea de ministru. În rest, toate elementele juridice au fost prezentate din punct de vedere tehnic, juridic, de către domnul avocat. Am subliniat faptul că nu a existat nicio citaţie, nicio chemare din partea DNA în ceea ce mă priveşte, că am aflat din presă. De asemenea, în tot ceea ce înseamnă dosar, l-am parcurs împreună cu domnul avocat şi nu există niciun argument care să stea la baza unei astfel de acuzaţii. În rest, nu vreau să vorbesc pe dosar, pentru că e anchetă”, a declarat Rovana Plumb după audierile din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.
Ministrul demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a fost audiată, luni, la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, în vederea avizului pentru cererea DNA de începere a urmăririi penale, fiind acuzată de către procurorii anticorupţie de complicitate la abuz în serviciu în dosarul în care Sevil Shhaideh este urmărită penal pentru trecerea ilegală a unor părţi din Insula Belina şi din Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman.
Rovana Plumb s-a declarat nevinovată şi a susţinut că ancheta procurorilor este un atac la PSD şi la adresa statului de drept.
“Am văzut dosarul, nu pot să vă dau niciun detaliu din dosar, dar pot să spun cu fermitate şi cu toată sinceritatea că nu sunt vinovată, că nu am încălcat legea – ambele hotărâri de Guvern sunt date cu respectarea legislaţiei. Consider că este un atac la Guvern, consider că este un atac la PSD, consider că este un atac pentru destabilizarea statului de drept şi a ordinii constituţionale. Voi veni la Comisia juridică şi îmi voi expune punctul de vedere”, a declarat Rovana Plumb, pe 28 septemebrie, după ce şi-a studiat dosarul trimis depocurori în Parlament.
Joia trecută, Plumb, alături de Shhaideh, a demisionat din Guvern, la solicitarea prim-ministrului Mihai Tudose, care a explicat că le-a cerut celor două să plece din Guvern pentru că sunt în relaţie directă cu Bruxelles-ul, iar percepţia acolo este cu totul alta decât realitatea de la Bucureşti.
”Trebuie să înţeleagă toată lumea că cea mai mare problemă pe care o avem acum este ca actul de guvernare să se desfăşoare în mod normal, să ducem programul de guvernare la capăt, iar un elemenet important în acest program este atragerea de fonduri europene şi cele două colege, ştiţi foarte bine, avem o realitate şi o percepţie. Realitatea este că este prezumţia de nevinovăţie. Au fost o mulţime de cazuri în care cei care au fost puşi sub acuzare în diverse etape ale procesului penal s-au dovedit a fi nevinovaţi, cu vieţile distruse sau oricum schimbate total. Dar avem şi o percepţie, şi percepţia la Bruxelles este cu totul alta decât realitatea de aici”, declarase Mihai Tudose cu o zi înaintea demisiei celor două.
Liderii PSD şi-au exprimat, pe 25 septembrie, ”sprijinul total” pentru Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh, cerându-le celor două să nu demisioneze din Guvern în urma acuzaţiilor de corupţie din partea DNA.
“Le-am ascultat pe cele două colege, punctele lor de vedere. Concluzia a fost foarte clară: au respectat întocmai prevederile legilor şi se consideră nevinovate”, a declarat, la finalul şedintei Biroului Permanent Naţional al PSD din 25 septembrie, liderul deputatilor social-democrati, Ioan Munteanu.
El a mai spus atunci că Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb “vor fi apărate de toţi membrii de partid”.
Pe 22 septembrie, DNA a anunţat că vicepremierul Sevil Shhaideh este suspectă de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu când era secretar de stat la MDRAP, într-un dosar conform căruia, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.
DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a ministrului Rovana Plumb, în acelaşi dosar.
”În acelaşi dosar, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Plumb Rovana, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, în legătură cu săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcţiei ministeriale”, a transmis DNA printr-un comunicat.
Potrivit ordonanţei întocmite de procurori, în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate au fost adoptate H.G. 943/2013, act cu caracter individual şi HG 858/2013, act cu caracter normativ, acte prin care au fost încălcate prevederi din: Constituţiei României, Legea apelor 107/1996, Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale “Apele Române”, Legea 115/1999 a responsabilităţii ministeriale, Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Totodată, au fost făcute notări în cărţile funciare ale celor două imobile (insula Belina şi braţul Pavel) cu încălcarea dispoziţiilor din Codul Civil, pentru a ascunde titularul dreptului de închiriere şi pentru a facilita adoptarea hotărârilor de guvern menţionate.
În susţinerea acestor demersuri, persoane cu funcţii de decizie din Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi din Oficiul de Cadastru Teleorman, Biroul de Cadastru Alexandria, Administraţia Naţională “Apele Române” şi Consiliul Judeţean Teleorman au servit intereselor unei societăţi particulare, încălcând dispoziţii prevăzute în mai multe legi, precizează DNA.
Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.
Sub pretextul realizării Complexului turistic, sportiv şi de agrement „Dunăre-Belina-Seaca”, la data de 26 iulie 2013, CJ Teleorman a înaintat MDRAP o notă de fundamentare privind trecerea unor bunuri din proprietatea publică a statului şi din administrarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice – Administraţia Naţională „Apele Române”, în proprietatea publică a judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului judeţean Teleorman.
La primul proiect de hotărâre de guvern, două ministere implicate în avizare, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, au atras atenţia că scoaterea din domeniul public al statului şi din administrarea “Apelor Române” a celor două obiective nu poate fi făcută decât prin lege, nu prin hotărâre de guvern.
”În aceste condiţii, a apărut necesitatea unui demers menit să creeze aparenţa că Insula Belina şi Braţul Pavel nu ar face parte dintre bunurile care aparţin domeniului public al statului aflate în administrarea “Apelor Române”, astfel încât transferul dreptului de proprietate să se poată realiza prin hotărâre de guvern. Astfel, în şedinţa de guvern din data de 6 noiembrie 2013, s-a adoptat H.G. 858/2013 prin care se modificau codurile de clasificaţie ale Insulei Belina şi Braţului Pavel, în sensul că, pe hârtie, se elimina apartenenţa acestora la bazinul hidrografic al Dunării, creând aparenţa că trecerea lor în proprietatea şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman nu mai impune adoptarea unei legi, ci este posibilă doar printr-o hotărâre de guvern”, susţine DNA.
Potrivit procurorilor anticorupţie, modalitatea de adoptare a H.G. 858/2013, act cu caracter normativ, s-a abătut de la prescripţiile normelor legislative, inclusiv prin aceea că proiectul de hotărâre nu a avut, la momentul adoptării, avizele Ministerului Justiţiei şi al Ministerului Finanţelor Publice.
“Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, cu intenţie, a iniţiat şi promovat H.G. 858/2013 (proces care a durat numai 17 ore), cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative. La data de 27 noiembrie 2013, deoarece aparent impedimentele fuseseră înlăturate, s-a adoptat H.G. 943/2013 prin care Insula Belina şi Braţul Pavel au fost trecute din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Prin modalitatea de adoptare a acestei hotărâri de guvern au fost încălcate prevederile Constituţiei României, cele ale Legii organice 213/1998, ale Legii 107/1996 şi cu O.U.G. 107/2002, având în vedere că insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din albia minoră a Dunării, astfel încât nu puteau constitui obiect al unui transfer de proprietate publică. De asemenea, au fost încălcate o serie de dispoziţii ce reglementează normele de tehnică legislativă, aspect semnalat în repetate rânduri de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, în perioada premergătoare adoptării hotărârii”, arată DNA.
Conform sursei citate, ”adoptarea hotărârii de guvern a fost posibilă în condiţiile în care, în calitate de secretar de stat în cadrul M.D.R.A.P, prin semnare, suspecta Sevil Shhaideh şi-a însuşit în totalitate conţinutul notei de fundamentare şi a proiectului de hotărâre de guvern, a iniţiat şi a promovat H.G. 943/2013 prin care se consfinţea transmiterea unor părţi din imobilele Insula Belina şi Braţul Pavel, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă ce nu permiteau un astfel de transfer, aspect semnalat în repetate rânduri de către Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei”.
(News.ro)
sursa foto: YouTube