Toggle Menu
  1. Home/
  2. Justiție/

Comisia juridică a votat împotriva începerii urmăririi penale a Rovanei Plumb

Deputaţii jurişti au votat, luni, împotriva începerii urmării penale a Rovanei Plumb, ministrul demisionar al Fondurilor Europene, acuzată de DNA de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu.

Avizul negativ al deputaţilor jurişti referitor la cererea DNA de începere a urmăririi penale a Rovanei Plumb a fost adoptat cu 14 voturi ”pentru” şi 9 voturi ”împotrivă. Rovana Plumb a fost audiată, alături de avocat, aproximativ o oră de către deputaţii jurişti.

Votul a fost secret, cu buletine.

Rovana Plumb s-a declarat, din nou, la ieşirea de la audierile din comisia juridică, nevinovată de acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie.

Avizul Comisiei juridice urmează să fie transmis plenului Camerei Deputaţilor care se va pronunţa marţi, prin vot secret, asupra cererii de urmărire penală a lui Plumb.

Pe 22 septembrie, DNA a anunţat că vicepremierul Sevil Shhaideh este suspectă de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu când era secretar de stat la MDRAP, într-un dosar conform căruia, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a ministrului Rovana Plumb, în acelaşi dosar.
”În acelaşi dosar, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Plumb Rovana, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, în legătură cu săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcţiei ministeriale”, a transmis DNA printr-un comunicat.

(News.ro)

Vocea.biz