Sarin folosit în Siria la sfârşitul lunii martie, înainte de atentatul de la Khan Sheikhun

Vocea.biz / 04.10.2017
Sarin folosit în Siria la sfârşitul lunii martie, înainte de atentatul de la Khan Sheikhun

Agent neurotoxic sarin a fost folosit, la sfârşitul lunii martie, într-o localitate situată în nord-vestul Siriei, a anunţat miercuri Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), relatează AFP. Atacul a avut loc cu cinci zile înainte de atentatul sângeros de la Khan Sheikhun, când peste 80 de oameni au murit.

”Analize ale unor eşantioane colectate (de OIAC) se referă la alt eveniment care a avut loc în partea de nord a Siriei pe 30 martie anul acesta”, a declarat directorul general al OIAC Ahmet Üzümcü într-un interviu pentru AFP.

”Rezultatele dovedesc existenţa sarinului”, a adăugat el.

Atacul de la Khan Sheikhun era considerat până în prezent prima utilizare a sarinului de la cea din 21 august 2013 în sectoare din Ghouta de Est aflate sub controlul rebelilor la periferia Damascului.

Însă Üzümcü a declarat pentru AFP că sarin a fost utilizat în localitatea Al-Lataminah, la aproximativ 20 de kilometri sud de Khan Sheikhun, cu cinci zile mai înainte.

Misiunea de anchetă a OIAC a cules eşantioane din sol, de pe haine şi elemente metalice ”care au fost trimise laboratoarelor noastre, iar noi am primit rezultatele acum câteva zile”.

”Este îngrijorător că a avut loc o utilizare sau o expunere la sarin chiar înainte de incidentul de pe 4 aprilie”, a comentat Üzümcü.

În iunie, OIAC a confirmat că gaz sarin a fost utilizat în atacul de la Khan Sheikhun, însă fără să desemneze vinovaţii.

La începutul lui septembrie, anchetatori ONU au declarat pentru prima oară – în cel de-al 14-lea raport al Comisiei ONU de anchetă cu privire la situaţia drepturilor omului în Siria – că Guvernul sirian este vinovat.

Regimul de la Damasc al lui Bashar al-Assad a respins ferm aceste acuzaţii, dând asigurări că nu utilizează armament chimic ”împotriva poporului său”.

O comisie comună a ONU şi OIAC, care anchetează de asemenea atacul, urmează să stabilească partea vinovată. Raportul comisiei urmează s fie publicat în câteva săptămâni.

Regimul lui al-Assad neagă constant orice implicare în atacuri chimice, subliniind că şi-a predat întregul stoc de armament chimic în urma unui acord iniţiat de Rusia şi încheiat în 2013.

(News.ro)

Citește și...