Trei israelieni au fost ucişi, într-o colonie evreiască din Cisiordania, de un palestinian înarmat cu o puşcă. Incidentul a fost confirmat de autorităţi, transmite BBC News, potrivit News.ro.
Atacatorul, care a fost împuşcat şi a murit în acest incident, nu a fost identificat încă, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
El a ”venit în spatele porţii Har Adar împreună cu muncitori palestinieni care intrau în colonie”, după care a deschis focul asupra paznicilor din cadrul poliţiei israeliene, a precizat poliţia.
Alte patru persoane au fost grav rănite.
Victimele prezentau plăgi împuşcate şi înjunghiate, a anunţat serviciul israelian de ambulanţă.
Autorităţile nu vor să dezvăluie identitatea israelienilor ucişi, scrie The Jerusalem Post.
(News.ro)