Trei bărbați au fost prinși de polițiștii ilfoveni în timp ce conduceau fără permis. Unul dintre ei avea vehiculul neînmatriculat și se afla și sub influența băuturilor alcoolice.
Oprit în trafic pentru un control, în timp ce se deplasa cu o motocicletă, pe o stradă, din localitatea Vidra, I.G., un bărbat în vârstă de 35 de ani, a fost prins de polițiști conducând fără permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul. De altfel, motocicleta pe care acesta o conducea nu era nici înmatriculată.
În momentul în care bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că acesta consumase și o cantitate mare de băuturi alcoolice, rezultatul indicat de etilotest fiind de 0,95 mg/ l alcool în aerul pur expirat
”Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, fără permis de conducere și având o alcoolemie peste limita legal admisă”, se arată în comunicatul remis luni de Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov (IPJ).
Totodată, polițiștii ilfoveni au mai descoperit pe DN 1, în localitea Săftica, un bărbat de 42 de ani dinTeleorman,care, de asemenea, conducea fără permis.
Serviciul Rutier din Ilfov continuă cercetările în această cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
Tot duminică, un alt bărbat de 28 ani a fost prins în timp ce conducea fără permis în Otopeni. Tânărul este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
Sursa foto: Captură video Youtube