Coaliția pentru Dezvoltarea României: Plata defalcată a TVA poate duce la insolvența firmelor oneste

Vocea.biz / 10.08.2017
Coaliția pentru Dezvoltarea României: Plata defalcată a TVA poate duce la insolvența firmelor oneste

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) susţine că noul sistem privind plata defalcată a TVA, implementat „peste noapte”, va genera dificultăţi de flux de numerar, cu consecinţa necesităţii atragerii unor noi surse de finanţare sau chiar cu intrarea în insolvenţă a agenţilor economici, conform Mediafax

„Noul sistem privind plata defalcată a TVA, în primul rând va genera dificultăţi majore de flux de numerar, cu consecinţa necesităţii atragerii unor noi surse de finanţare, sau în cazuri nefericite, chiar cu intrarea în insolvenţă a agenţilor economici oneşti. În plus, odată cu aplicarea sistemului se intenţionează aplicarea unor sancţiuni considerabile (i.e. amenzi în valoare de 10% – 50% din valoarea TVA nevirată în contul furnizorului / prestatorului), chiar şi în situaţia unor plăţi făcute din greşeală în alte conturi decât conturile dedicate de TVA”, se arată în comunicatul transmis de CDR.

Reprezentanţii Coaliţiei susţin că plata cu întârziere sau neplata la bugetul de stat a TVA declarată de un contribuabil nu constituie evaziune fiscală, conform legii, cu toate că în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă noul mecanism este prezentat ca o măsură de combatere a evaziunii fiscale. Mai mult, pentru combaterea situaţiilor privind neachitarea sumelor de TVA la termen sunt deja aplicate măsuri penalizatoare prin Codul de procedură fiscală, precum impunerea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere sau măsuri asigurătorii. Ca atare, evaziunea fiscală din domeniile cu risc fiscal ridicat de nedeclarare a veniturilor nu va fi combătută de noul sistem de plată defalcată a TVA.

„În al doilea rând, dorim să semnalăm faptul că o astfel de măsură prin care sunt indisponibilizate sumele de TVA, prin limitarea scopului pentru care pot fi folosite şi deci a dreptului de dispoziţie asupra acestora, reprezintă o ingerinţă asupra dreptului de proprietate al firmelor, ceea ce ridică probleme de constituţionalitate a acestor măsuri”, se mai arată în comunicat.

CDR precizează că implementarea unui asemenea sistem în forma propusă atrage anumite consecinţe şi obligaţii din prisma dreptului comunitar.

Coaliţia susţine că impunerea în sarcina contribuabililor nerezidenţi înregistraţi în scopuri de TVA în România a unei obligaţii de a deschide un cont bancar în România şi indisponibilizarea unor sume de bani în aceste conturi „duce la o încălcare a liberei circulaţii a capitalului între state membre ale Uniunii Europene”, iar pe de altă parte, limitarea scopului în care pot fi utilizate sumele de TVA colectată şi implicit a dreptului de dispoziţie asupra acestora „poate atrage necesitatea obţinerii unei aprobări din partea Comisiei Europene”. Mai mult decât atât, o asemenea măsură nu a fost implementată în niciun alt stat membru al Uniunii Europene, sisteme similare fiind propuse sau implementate doar opţional sau doar pentru anumite sectoare specifice din economie unde riscul evaziunii fiscale este ridicat, fapt ce este documentat prin studii concludente (e.g. în Italia se aplică un sistem similar pentru sectorul public).

„În al patrulea rând, contrar celor menţionate în proiectul de ordonanţă, acest sistem nu vine în ajutorul contribuabililor oneşti, ci dimpotrivă, le creează costuri, obligaţii şi sarcini suplimentare legate de adaptarea sistemelor IT şi a programelor de contabilitate, actualizarea bazelor de date, modificarea procedurilor interne de lucru, dezvoltarea de noi sisteme de plată şi monitorizarea plăţilor şi transferurile, comisioane bancare suplimentare generate de dublarea tranzacţiilor, costuri de personal suplimentare”, precizează Coaliţia.

CDR anticipează că măsura va cauza blocaje operaţionale majore în activitatea tuturor părţilor implicate – companii, care în faza iniţială vor trebui să efectueze toate demersurile necesare implementării noului sistem, unităţi ale trezoreriei statului, care vor fi asaltate de un număr foarte mare de cereri privind conturile de TVA, precum şi ANAF care va trebui să aprobe toate solicitările de transfer din contul de TVA în contul curent.

Membrii CDR nu susţin implementarea acestui sistem, anticipând „blocaje majore în activitatea companiilor şi a autorităţilor, fără existenţa unui efect real asupra evaziunii fiscale rezultate din nedeclararea veniturilor în domenii cunoscute a avea risc fiscal ridicat, dar cu costuri semnificative pentru contribuabilii oneşti. CDR consideră necesară consultarea în prealabil a Comisiei Europene, precum şi întocmirea unui studiu care să evidenţieze impactul asupra evaziunii fiscale şi costurile pentru mediul de afaceri”.

Implementarea cu caracter obligatoriu a sistemului la nivelul tuturor contribuabililor într-un termen extrem de redus – mai puţin de o lună – „va conduce la consecinţe extrem de grave pentru economia României. În vederea combaterii evaziunii, ar trebui dezvoltate şi implementate de urgenţă măsuri care şi-au dovedit eficienţa în alte state membre UE precum Dosarul Standard de Audit pentru taxe, obligativitatea utilizării unui software certificat pentru facturare, menţinerea unei baze de date pentru monitorizarea centralizată a TVA”.

CDR propune ca măsură alternativă implementarea acestui sistem ca proiect-pilot numai în anumite sectoare de activitate (conform modelului Italiei) care implică un grad ridicat de evaziune fiscală sau neconformare în ceea ce priveşte plata la timp a TVA la bugetul de stat, cu posibilitatea extinderii în cazul în care se dovedeşte eficienţa sistemului.

„În opinia mediului de afaceri, implementarea unui astfel de sistem peste noapte, fără timp de pregătire şi în lipsa unei analize de impact, va avea efecte majore la nivelul companiilor ce activează în România şi îşi plătesc corect impozitele”, precizează CDR.

Conform proiectului de ordonanţă, sistemul privind plata defalcată a TVA se va aplica opţional începând cu 1 septembrie 2017, urmând a fi obligatoriu începând cu 1 octombrie 2017.

Coaliţia este o iniţiativă privată care reuneşte în total 45 de organizaţii şi membri asociaţi.

Sursa foto:www.coalitiapentrudezvoltarearomaniei.com

Citește și...