Mattis avertizează că SUA nu câştigă războiul din Afganistan şi promite o strategie nouă

vocea.biz / 13.06.2017
Mattis avertizează că SUA nu câştigă războiul din Afganistan şi promite o strategie nouă

Secretarul american al Apărării, James Mattis, a declarat marţi în cursul unei audieri în Congres că SUA nu câştigă războiul împotriva insurgenţilor talibani din Afganistan, dar a promis o nouă strategie până la mijlocul lunii viitoare, relatează Reuters.

Potrivit aşteptărilor, această strategie va presupune trimiterea de mii de militari suplimentari.

Unii oficiali americani au pus sub semnul întrebării avantajjele unei asfel de suplimentări de trupe, pentru că orice număr acceptabil din punct de vedere politic ar fi insuficient pentru a schimba situaţia şi a crea stabilitate şi securitate.

Din 2001 până în prezent, peste 2.300 de americani au fost ucişi şi peste 17.000 au fost răniţi în Afganistan.

De asemenea, şeful Pentagonului a spus în Congres că armata a prezentat o listă cu cereri nefinanţate, în special pentru echipamente, în valoare de 33 de miliarde de dolari pentru anul fiscal viitor.

Potrivit lui, Pentagonul ar urma să ceară o suplimentare a bugetului cuprinsă între 3% şi 5%, în perioada 2019-2023.

În cursul unei audieri de luni, Mattis a declarat că nu există nimic care să sugereze că Rusia vrea o relaţie pozitivă cu Statele Unite, spunând că a ales să fie un competitor strategic.

“În această perioadă (…) nu văd nimic care să sugereze că Putin ar vrea o relaţie pozitivă cu noi. Acest lucru nu înseamnă că nu putem ajunge acolo în timp ce căutăm teren comun”, a spus Mattis în cursul unei audieri în Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanţilor, referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin.

“Însă în acest moment a ales să fie competitiv, un concurent strategic cu noi şi va trebui să continuăm să facem faţă acestui lucru”, a spus el.

Joseph Dunford, şeful Statului Major Interarme american, a adăugat că SUA au o relaţie de adversar cu Rusia.

Rusia şi Statele Unite au un număr de interese divergente, inclusiv în Siria.

Sâmbătă, Rusia a transmis SUA că este inacceptabil ca Washingtonul să atace forţele proguvernamentale în Siria, după ce armata americană a bombardat o miliţie care îl susţine pe Bashar al-Assad.

(News.ro)

Citește și...