Un cutremur cu magnitudinea de moment 6,3 s-a produs luni după-amiază la graniţa dintre Grecia şi Turcia, în zona Mării Egee, anunţă USGS.
UPDATE: Cel puţin 10 oameni au fost răniţi şi mai multe case s-au prăbuşit în Grecia, în urma seismului de luni, din Marea Egee, relatează News.ro.
“Zeci de clădiri s-au prăbuşit şi drumuri au fost blocate”, a spus Marios Apostolides, comandantul unei brigăzi de pompieri din Vrisa, o comunitate de aproximativ de 600 de oameni din sudul insulei Lesbos.
O femeie a fost prinsă sub dărâmături, potrivit autorităţilor.
Cutremurul s-a resimţit până în capitala Greciei, Atena, aflat la aproximativ 400 de kilometri distanţă de epicentru.
“Curemurul s-a simţit foarte tare. Totul în clinica mea a început să tremure violente, am ieşit cu toţii afară cu pacienţii”, a povestit Didem Eris, un stomatolog de 50 de ani din Izmir. “Suntem foarte obişnuiti cu seismele, ca locuitori ai Izmirului, dar acesta a fost diferit. M-am gândit că acum o să murim”, a adăugat el.
UPDATE: Cutremurul produs luni în Marea Egee este posibil să fi fost provocat artificial, a spus primarul Ankarei, Melih Gokcek.
“Cred că ar putea fi vorba de un seism artificial. Nu spun că este sigur, dar este o posibilitate foarte serioasă”, a scris el pe Twitter.
“Spun că ar trebui anchetat. A navigat vreo navă de cercetare seismică în apropiere de epicentru? Dacă da, cărei ţară îi aparţine”, a adăugat el pe rețeaua de socializare.
Seismul s-a produs la 5,7 kilometri adâncime, la ora locală şi a României 15.28, la 11 kilometri sud de Plomarion.
Potrivit primelor informaţii, s-au înregistrat unele pagube pe insulele greceşti Lesbos şi Chios. Deocamdată nu există informaţii privind victime.
Seismul a fost resimţit până la Atena, dar şi la Istanbul, în Turcia.