Turcia neagă arestarea unui angajat al consulatului SUA la Istanbul

Vocea.biz / 06.10.2017
Turcia neagă arestarea unui angajat al consulatului SUA la Istanbul

Huseyin Muftuoglu, ministrul turc de Externe a negat, joi, arestarea preventivă a unui angajat al consulatului Statelor Unite la Istanbul, după ce diplomaţia americană a anunţat că incidentul subminează relaţiile dintre cele două state relatează site-ul agenţiei Anadolu, citat de Mediafax.

Diplomaţia de la Ankara a confirmat că un cetăţean turc cu iniţialele M. T. a fost plasat în arest preventiv, fiind acuzat de fapte de terorism şi spionaj. Bărbatul a fost reţinut la 25 septembrie.

“El nu este nici membru al Consulatului SUA, nici nu are imunitate diplomatică sau consulară”, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului turc de Externe, Huseyin Muftuoglu.

Ambasada SUA de la Ankara a transmis că autorităţile de la Washington sunt “profund tulburate” de reţinerea unui angajat local al Consulatului american de la Istanbul. Statele Unite consideră că acuzaţiile la adresa angajatului sunt “în totalitate nefondate”, fiind nişte “acuzaţii anonime, fără niciun temei” care subminează relaţiile între cele două ţări.

Miercuri, o sursă judiciară a precizat că Metin Topuz a fost acuzat de “încercarea de a răsturna ordinea constituţională şi de subminarea guvernul Turciei” şi de “spionaj”.

Instanţa din Istanbul a decis că Topuz a avut legături cu membri ai organizaţiei intitulate Fethullah Terrorist Organization (FETO), considerată responsabilă pentru tentativa eşuată de lovitură de stat din 15 iulie 2016, în urma căreia 250 de persoane au fost ucise şi alte 2,200 au fost rănite.

Relaţiile dintre SUA şi Turcia sunt tensionate după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Statele Unite îl protejează pe Fethullah Gulen, întrucât refuză extrădarea de urgenţă a acestuia. Gulen, în vârstă de 79 de ani, a respins toate acuzaţiile şi consideră că Erdogan a impus o dictatură în Turcia.

Recep Tayyip Erdogan a declarat stare de urgenţă după tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016, iar peste 50.000 de persoane au fost arestate, printre care jurnalişti şi angajaţi din administraţia centrală, fiind acuzate de susţinerea lui Fethullah Gulen. Acţiunile Ankarei au fost dur criticate de mai multe state europene şi organizaţii pentru drepturile omului.

Sursa foto: 123rf.com

Citește și...