România poate deveni un hub tehnologic regional sau chiar european deoarece beneficiază de infrastructură de internet foarte bună și scoli tehnice excelente, a declarat, într-un interviu pentru Vocea.Biz, Gary Schneider, vicepreședinte IBM pentru vânzări globale. Acesta a lăudat programul ”Startup Nation”, demarat recent de către Guvern și care va fi deschis pentru înscrieri din luna iunie.
Schneider a mai afirmat că inteligența artificială va ajunge să fie parte intrinsecă a vieții noastre și a afirmat că supercomputerul Watson, dezvoltat de IBM, va fi încorporat în mașini inteligente, va fi doctor și consilier fiscal, dar și manager al fabricilor viitorului.
Pe de altă parte, el spune că nu vom ajunge la scenarii precum cel din filmul ”Terminator”, în care programul SkyNet preia controlul și încearcă să elimine omenirea. El afirmă, însă, că este responsabilitatea oamenilor de a nu ceda controlul unor sisteme vitale către mașini, deoarece omul este cel care, în final, este responsabil cum utilizează tehnologia.
Tot legat de acest aspect, Gary Schneider a afirmat că o inteligență artificială conștientă de sine nu va putea fi creată în timpul vieții noastre.
În privința atacurilor cibernetice care zguduie lumea în ultima perioadă, vicepreședintele IBM a afirmat că societățile care se ocupă de protecție informatică pot detecta aceste amenințările, dar este vital ca societățile și consumatorii să aplice patch-urile de securitate.
Schneider a lăudat România pentru condițiile oferite startup-urilor din lumea IT. ”Este prima dată când ajung în România și sunt foarte bucuros să văd toată această energie din jurul programului Startup Nation. Aveți infrastructură grozavă (de internet), aveți școli excelente astfel că eu cred că există multe oportunități pentru România să ajungă un hub de tehnologie pentru centrul și estul Europei sau chiar întreaga Europă”, a afirmat el.
Concomitent, oficialul a arătat conceptele IBM pe care se bazează acum: inteligența artificială și realitatea augmentată. Mai exact, supercomputerul Watson poate fi folosit de către companii din foarte multe domenii, spre deosebire de Google și Amazon, care se adresează în special consumatorilor. Realitatea augmentată la care se referă el nu este cea legată de căștile prin care utilizatorii pot fi transpuși într-o realitate virtuală, ci din faptul că acum capabilitățile Watson pot fi extinse în foarte multe domenii prin intermediul API-urilor (Application Programming Interface – n.r.) dezvoltate de IBM. API-urile sunt mici bucăți de cod care fac legătura între softul central și alte programe.
”Inteligența artificială va atinge multe fațete ale vieții noastre, noi la IBM credem în realitatea augmentată, care aplică inteligența artificială combinată cu inteligența umană pentru a putea realiza soluții cognitive pentru afaceri.
Cred că ne poate ajuta să facem lucruri pe care oamenii nu le pot face așa bine, precum ingerarea de mari cantități de informații foarte rapid. Cred că acest lucru va avea impact uriaș în domeniul medical, educație, înțelegerea legislației naționale, drept fiscal și va putea face recomandări.
În viitor veți putea vedea inteligență augmentată și sisteme cognitive care vor face lucruri precum conducerea vehiculelor noastre sau să furnizeze capabilități mai bune în medicină”, a afirmat el.
Întrebat care este limita, Schneider a spus că totul se reduce la ceea ce vom dori să facă sistemele versus ceea ce să facă oamenii.
”Vă dau câteva exemple simple: astăzi am trecut printr-o revoluție în industria manufacturieră, am mecanizat-o cu roboți. Dar în viitor roluri care necesită date multe, precum un doctor, vor putea fi automatizate. Acesta face un diagnostic pe baza experienței sale: «am făcut asta de 20 de ani și asta este ceea ce văd». Pe când un sistem medical care este augmentat de către Watson va cerceta toate datele care sunt disponibile și va putea face recomandări pentru tratamente noi, la care un doctor nu s-ar fi gândit pentru că nu a citit un anume jurnal medical de specialitate sau nu a văzut acel lucru foarte curând. Inteligența artificială va aduce valoare adăugată doctorului pentru că va avea acces la mai multă informație.
Astăzi îl avem pe Watson lucrând în multe instituții spitalicești, precum Sloan Kettering (un spital axat pe oncologie – n.r.) în SUA, unde lucrează cu doctori la cazuri dificile pentru a aduce recomandări unice și noi. Și apropo, acesta aduce dovezi de ce face aceste recomandări”.
Schneider a subliniat că, deși Watson aduce informații noi și recomandări, în final este responsabil omul pentru deciziile luate.
IBM a semnat recent mai multe parteneriate pentru integrarea Watson în mai multe domenii. Unul dintre acestea este cel dintre IBM și BMW, care dorește să adauge capabilitățile cognitive ale Watson pe mașinile sale, în vreme ce un alt parteneriat este cel cu General Motors.
Întrebat dacă Watson ne va conduce mașinile sau se va ocupa de conturile noastre, Schneider a spus că totul depinde doar de imaginația liderilor companiilor.
”O mașină astăzi are programe de peste 200 de milioane de linii de cod, este un dispozitiv personal foarte scump. Ești într-un business în care vinzi mașini sau ești într-un business în care furnizezi experiențe unice de șofat? Pe măsură ce mergem în viitor, abilitatea de a personaliza multe aspecte ale condusului, modul în care vrei să conduci, ruta aleasă, gândiți-vă că azi alegem o rută pentru a merge la muncă sau alta ca să plecăm într-o excursie sau la o cină, dar pe baza informațiilor din trafic. Dar dacă sunteți foarte obosiți? Te urci în mașină și spui ”Du-mă pe o rută cu peisaje frumoase, am nevoie să mă relaxez!” Iar GPS-ul îți va seta ruta aceea.
Există modalități diferite de a îmbunătăți experiența șofatului”, a spus reprezentantul IBM.
IBM are o abordare diferită de cea a Amazon și Google, doi dintre competitorii săi în domeniul inteligenței artificiale. Aceștia din urmă se adresează consumatorilor, iar asistenții lor digitali vor să facă viața mai bună oamenilor prin intermediul unor gadgeturi. IBM, în schimb, furnizează fundația pe care corporațiile din întreaga lume își pot îmbunătăți activitățile cu ajutorul Watson.
”Noi avem o altă abordare față de competitorii noștri. Watson este o combinare între multe tehnologii cu multe API-uri, este proiectat ca o inteligență augmentată. Poate fi antrenat. Și pentru specificitatea fiecărei industrii permitem ca Watson să acumuleze cunoștințe. Unii dintre competitorii noștri folosesc inteligența artificială într-o abordare generală, iar acest lucru va rezolva diverse tipuri de probleme. Dar noi țintim problemele verticale ale fiecărei industrii, care are propriul limbaj, propriile reguli.
Astăzi ceea ce vedeți este că noi ne concentrăm pe soluții cognitive pentru industrii, iar platforma noastră este cloud computingul. Mulți dintre competitorii noștri experimentează cu inteligența artificială pentru a ajuta consumatorii în mai multe aspecte, precum să pornească stropitorile în grădină sau luminile acasă. Este minunat, dar este foarte diferit să folosești inteligența artificială pentru afaceri verticale. Multe dintre capabilitățile cognitive pe care noi le furnizăm se bazează pe date care nu sunt disponibile pe internet, 80% dintre informații nu sunt pe net, se află în registre, în sistemele de tranzacționare iar clienții noștri vor să le păstreze deoarece buna cunoaștere a acelor date reprezintă propriil lor avantaj competitiv. Sunt secrete comerciale și noi le păstrăm acele date sigur și privat”, a completat Schneider.
Acesta spune că IBM a extins capabilitatea Watson cu API-uri pentru 50 de tehnologii. ”Sistemul cloud definit ca platformă este necesar deoarece datele, care sunt combustibilul soluțiilor cognitive, sunt date private, informații licențiate și date publice, precum cele de pe rețelele de socializare. Cloudul este mai mult decât capacitate, va fi baza pentru sisteme cognitive. Nu suntem nicăieri aproape de scenarii de tipul Terminator”, mai arată el.
Unul dintre domeniile date ca exemplu este utilizarea Watson drept consultant fiscal. ”Lucrăm cu H&R Block în SUA, este sezonul depunerii de documente fiscale, avem un cod fiscal foarte complex. Ceea ce am făcut cu Watson este să oamenii să întrebe ce trebuie să facă, iar Watson să răspundă care sunt deducerile la care au dreptul”, a arătat oficialul.
Întrebat dacă se poate spune că Watson este un consilier fiscal personal, acesta a răspuns: ”Absolut, absolut”.
Pe de altă parte, Schneider spune că suntem departe de dezvoltarea unei inteligențe artificiale care să fie conștientă de sine și care să aibă morală și rațiune.
”Sentimentul meu este că nu cred că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții noastre, suntem la zeci de ani distanță de crearea unui sistem cu adevărat inteligent care să aibă morală sau rațiune sau să fie conștient de sine. Și mai este și factorul uman, nu dai controlul unui astfel de sistem unui computer. Asta îmi place la inteligența augmentată, pentru că furnizează dovezi pe baza analizei făcute, pe baza tuturor datelor disponibile, pe cunoaștere, dar ființele umane iau deciziile”, mai spune el.
Dacă în anii ’80 IBM era rivala tradițională a Apple (de unde și celebra reclamă la Macintosh inspirată din carte ”1984”), acum IBM are un parteneriat cu Apple pentru realizarea de aplicații pentru corporații, dar nu și în domeniul inteligenței artificiale.
Întrebat dacă Watson și Siri, asistentul personal al celor de la Apple, prezent pe iPhone, vor face un ”copil”, Schneider a spus:
”Apple are un brand puternic în fața consumatorilor pe partea de dispozitive, dar pe partea enterprise are experiență formidabilă. Experiența pe care o ai acum acasă cu un smartphone e aceeași pe care o așteaptă oamenii la birou. Astăzi toată interacțiunea este de la companii la indivizi. Este un mariaj foarte bun între Apple în domeniul bunurilor de larg consum și noi, care dorim să extindem această experiență la nivelul corporațiilor. Lucrăm cu ei la dezvoltarea de aplicații care să fie folosite de companii pe dispozitive mobile. Ceea ce am învățat de la Apple este să facem soluțiile foarte utile, ușoare, cu care să vrei să interacționezi”
De asemenea, IBM a realizat un parteneriat și cu grupul industrial elvețian ABB. Întrebat dacă Watson va conduce fabrici și uzine, oficialul IBM a spus că acesta va putea analiza situația punctual pe fiecare domeniu. El mai dat ca exemple și folosirea Watson în agricultură de către fermieri.
”Watson poate fi folosit în foarte multe locuri, dar noi ne concentrăm pe 12 industrii verticale, vrem să automatizăm și să aducem soluții cognitive la foarte multe procese. Gândiți-vă la complexitatea unei fabrici și la compromisurile care trebuie făcute pentru optimizarea acesteia. Putem folosi capabilitățile cognitive pentru a modela acest lucru.
De exemplu, acestea sunt folosite în agricultură, există tot soiul de senzori. Fermierii folosesc Watson astăzi, analizează date precum umezeala sau informații aduse de către drone care zboară deasupra culturii, și determină când trebuie să irigi. Astfel faci economie de apă”, a punctat Schneider.
Vicepreședintele IBM spune că în 2020 nanoboții ne vor putea scana sângele, iar programele de analiză vor putea să își dea seama dacă suferim de anumite boli doar din analiza modului în care vorbim.
”În fiecare an facem un studiu numit Five in Five, despre cinci tehnologii care ne vor schimba fundamental viața în următorii cinci ani. În acest moment, cele cinci se concentrează pe a face vizibilă lumea invizibilă din jurul nostru. În primul rând va fi folosirea sistemelor cognitive care să îți analizeze limbajul pentru a detecta potențiale boli. Atunci când contractezi diverse boli sau afecțiuni tiparul vorbirii ți se schimbă, noi vom putea analiza asta.
Domeniul vizual – a putea vedea dincolo de ceea ce pot vedea ochii tăi este un alt domeniu, cum ar fi ca un autoturism autonom să poată vedea printr-o ceață deasă sau să identifice poleiul. Avem o foarte mare concentrare și pe Internetul lucrurilor și pe înțelegerea a ceea ce este dincolo de ceea ce avem în față. Putem folosi aceste date pentru a crea un model matematic asupra lumii și a-i înțelege mai bine complexitatea. Dezvoltatorii pot folosi acele date pentru noi inovații.
De asemenea, vom vedea folosirea nanotehnologiei în microbiologie pentru a putea analiza sângele astfel încât să vedem dacă există indicii despre posibile boli. Și, în sfârșit, vom vedea senzori care acum testează mediul înconjurător peste tot. Spre exemplu vom vedea senzori atașați pe eșamentul mașinii, care vor analiza emisiile și vor trimite avertiemente șoferului dacă aceasta are nevoie de întreținere”, a arătat el.
În fine, întrebat despre atacurile informatice derulate în ultima perioadă la nivel global, el a afirmat că cercetătorii IBM au descoperit problema încă din luna martie și au furnizat o modalitate de reparare a problemei, dar spune că societățile și consumatorii trebuie să conștientizeze că securitatea cibernetică trebuie să fie parte a activității de bază de zi cu zi.
”Nu avem dovezi dacă (atacul WannaCry) a fost un atac de tip phishing sau dacă oamenii au deschis anumite documente, dar echipa noastră de securitate cibernetică (Watson Cyber Solutions) a identificat acea vulnerabilitate în martie și am sfătuit clienții noștri despre ea și cum să o repare. Abordarea noastră în privința securității este aceea că hackerii vor încerca mereu, astfel că trebuie să fii mereu pregătit, înaintea lor. Trebuie să stabilești perimetre și să cauți anomalii. Noi monitorizăm milioane de atacuri pe zi și suntem capabili să facem recomandări, dar în final trainingul personalului și vigilența constantă contează. Suntem foarte conștienți de riscul ca atacurile să crească deoarece totul devine conectat la internet.
Noi descoperim găurile de securitate și găsim soluții pentru repararea acestora, dar în final clienții sunt cei care trebuie să le aplice. Acest atac va fi ca un semnal de alarmă pentru multe companii să realizeze că securitatea nu este ceva de care vei avea nevoie în viitor, ci ceva ce trebuie să ai la baza operațiunilor tale”, a conchis vicepreședintele IBM.