Piaţa maşinilor second-hand din import a înregistrat în primele trei luni din acest an un avans de 98% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, şi s-a apropiat de 130.000 de unităţi, cel mai înalt nivel din ultimii opt ani, pe fondul eliminării timbrului de mediu la 1 februarie, potrivit datelor site-ului de anunţuri Autovit.ro, care mai arată că numărul reînmatriculărilor în primul trimestru a ajuns la 129.977 de unităţi, în creştere cu 133,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit analizei Autovit.ro, eliminarea timbrului de mediu la 1 februarie a făcut ca primul trimestru din 2017 să fie unul în care numărul înmatriculărilor a explodat, mai ales la maşinile rulate, din import, şi la cele reînmatriculate, în timp ce segmentul vehiculelor noi a cunoscut cea mai mare creştere din ultimii ani, transmite News.ro.
“Încă de acum trei ani am previzionat că eliminarea timbrului de mediu va genera o creştere a pieţei de maşini noi, pe lângă alte efecte benefice ale deblocării ofertei interne. Dacă se menţin creşterile de până acum pe tot parcursul anului, piaţa maşinilor noi poate depăşi 110.000 unităţi, iar cea a vehiculelor rulate, din import si a celor reînmatriculate, va atinge 600.000 de unităţi”, a declarat directorul de vânzări în cadrul Autovit.ro, Cristian Cojocaru.
Comparând atât datele publice oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), cât şi datele din site înregistrate în primele trei luni ale anului versus perioada ianuarie-martie 2016, a rezultat că în primul trimestru s-au înregistrat recorduri la toate categoriile – atât la maşini noi, fiind înmatriculate peste 22.000 de vehicule, cât şi la cele rulate – peste 128.000, se mai arată în analiză.
Reînmatriculările s-au situat şi ele la aproape 130.000 de unităţi, doborând toate recordurile din ultimii ani şi semnalând, în acelaşi timp, o revenire la o situaţie de normalitate privind ponderea acestora în piaţa tranzacţiilor auto.
Piaţa maşinilor noi a avut o creştere de 27,6% în primul trimestru în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, dar unele mărci precum Opel, Citroen, Ford şi Renault au avut evoluţii de peste 50%. În schimb, Dacia a crescut sub media pieţei, cu numai 11%.
Pe Autovit.ro a continuat să se consolideze aspectul calitativ: a crescut ponderea maşinilor de peste 20.000 de euro, de la 14% din totalul anunţurilor în 2016, la 18% în prezent, în timp ce ponderea maşinilor de sub 5.000 de euro a scăzut cu aproape zece procente, până la 30%.
28% dintre maşinile scoase la vânzare pe Autovit.ro se încadrează în palierul de preţ 5.000 şi 10.000 de euro. La acest palier de preţ, cele mai multe anunţuri sunt pentru Volkswagen (22%) şi BMW (10%).
În categoria autoturismelor de peste 20.000 euro, 31% dintre anunţuri aparţin mărcii BMW, iar 29% Mercedes-Benz.
Supremaţia mărcilor germane se vede clar şi în topul brand-urilor care se regăsesc în anunţuri. Primele cinci locuri sunt ocupate de mărci germane.
De asemenea, din numărul total al anunţurilor de pe Autovit.ro, 60% fac referire la mărci germane.
Schimbări importante s-au produs la capitolul vârstei medii a maşinilor listate pe Autovit.ro. Faţă de acum un an, ponderea maşinilor produse după 2011 a urcat de la 31%, la 42%, în timp ce maşinile mai vechi de 14 ani reprezintă 12%, cu cinci procente mai puţin decât acum un an.
În privinţa puterii motorului, cel mai bine reprezentat interval este cel al maşinilor cu 80-120 CP(caii putere), cu 30% dintre anunţuri. Faţă de 2016, a scăzut cu câteva procente ponderea maşinilor cu motoare mai mici de 80 CP şi a crescut ponderea celor cu peste 200 CP. (News.ro)