Un fond de stat și o bancă din Japonia vor să se alieze cu producătorul american de semiconductori Broadcom pentru a depune o ofertă comună privind divizia de memorii a grupului Toshiba, scrie Reuters, care citează ziarul japonez Asahi.
O ofertă comună a fondului Innovation Network Corp of Japan (INCJ) și a Băncii de Dezvoltare a Japoniei va face ca unitatea de memorii să rămână în continuare o companie niponă, prevenind vânzarea acesteia sau a activelor sale către rivali din China sau Coreea de Sud.
Toshiyuki Shiga, președintele INCJ, a afirmat marți că fondul analizează licitația, dar că nu a participat la prima rundă de oferte.
INCJ ar dori doar preluarea unei participații minoritare, o mișcare prin care guvernul de la Tokyo ar dori să stopeze o vânzare care ar fi riscantă pentru securitatea națională.
INCJ este principalul investitor și în producătorul de ecrane Japan Display, format din fuziunea unităților de profil ale Sony, Toshiba și Hitachi, și care este unul dintre furnizorii Apple. Fondul mai are și alte investiții în tehnologie și energie.
Toshiba își vinde unitatea de memorii pentru a acoperi o gaură financiară de circa 9 miliarde de dolari, lăsată de mai multe proiecte nucleare din SUA.
Broadcom s-a aliat cu fondul de investiții Silver Lake Partners și a depus cea mai mare ofertă pentru divizia de semiconductori a Toshiba în prima rundă de licitații, respectiv de 23 de miliarde de dolari.
Grupul taiwanez Hon Hai Precision Industry, cunoscut sub numele de Foxconn, a oferit 18,3 miliarde de dolari, potrivit unor surse citate de Reuters. Guvernul de la Tokyo nu prea ar dori ca divizia Toshiba să fie vândută către Foxconn din cauza legăturilor strânse pe care aceasta le are cu guvernul din China. Foxconn deține deja în Japonia două treimi din acțiunile producătorului de televizoare și ecrane Sharp.
Presa a scria recent că Apple ar dori să liciteze ”câteva miliarde de dolari” pentru o cotă minoritară în divizia de memorii a Toshiba și că ar licita împreună cu Foxconn.
Alți competitori sunt SK Hynix din Coreea de Sud și producătorul americand de hard-disk-uri și medii de stocare Western Digital, care operează deja o fabrică împreună cu Toshiba în Japonia.