Foxconn: Apple şi Amazon vor participa la oferta de preluare a diviziei de semiconductori a Toshiba

Daniel Ionașcu / 05.06.2017
Foxconn: Apple şi Amazon vor participa la oferta de preluare a diviziei de semiconductori a Toshiba

Giganții Apple şi Amazon vor participa la oferta pe care grupul taiwanez Foxconn o va face pentru preluarea diviziei de semiconductori a Toshiba, a declarat președintele acestuia, Terry Gou, citat de publicația niponă Nikkei, conform Reuters.

Gou a spus că cei doi giganţi americani ai tehnologiei intenţionează să ”contribuie cu fonduri”, însă nu este clar dacă participarea va fi sub forma unei investiţii directe sau a unei finanţări a tranzacţiei.

Foxconn s-a asociat deja cu grupul japonez Sharp, la care deține două treimi din acțiuni, pentru a depune ofertă.

Reprezentanţii Apple şi ai Amazon nu au fost disponibili pentru comentarii.

Toshiba depinde de vânzarea diviziei, al doilea producător de memorii NAND din lume, după Samsung, pentru acoperirea costurilor de miliarde de dolari înregistrate de divizia nucleară americană Westinghouse, aflată în insolvență.

Toshiba evaluează divizia în cauză la cel puțin 18 miliarde de dolari, dar Foxconn nu este văzută ca favorită din cauza legăturilor adânci cu China.

Guvernul japonez a anunţat că va bloca orice fel de acord care ar risca să transfere din ţară tehnologia pentru producerea cipurilor.

Există și alți ”pretendenți” la preluarea diviziei în cauză. Producătorul de hard disk-uri Western Digital s-ar putea alia cu Banca de Dezvoltare a Japoniei și fondurile Innovation Network Corp of Japan (INCJ) – deținut de stat – și KKR & Co pentru a depune ofertă.

De asemenea, producătorul american de semiconductori Broadcom s-a aliat fondul Silver Lake Partners pentru a depune o ofertă comună, în timp ce producătorul sud-coreean de memorii SK Hynix s-a aliat cu fondul Bain Capital, potrivit presei internaționale.

În același timp, Toshiba caută să vândă divizia nucleară Westinghouse, iar printre grupurile cu care se poartă negocieri se găsește Korea Electric Power Corp.

Citește și...