Preţurile locuinţelor ar putea creşte cu 5-7% în acest an

Vocea.biz / 18.04.2017
Preţurile locuinţelor ar putea creşte cu 5-7% în acest an

Prețurile locuințelor din România ar putea crește în acest an cu un procent cuprins între 5 și 7 la sută, ca urmare a cererii ridicate în contextul alocării fondurilor pentru programul “Prima Casă”,  potrivit declarațiilșor făcute pentru News.ro de directorul diviziei New Homes din cadrul companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker Affiliates of Romania, Gabriel Voicu.

Peste această cerere de pe piață se suprapune și majoaeea costurilor pentru construcțiile noi, atât la prețul terenurilor cât și la  materialele de construcţii şi ale forţei de muncă.

“Preţurile locuinţelor noi din Bucureşti şi împrejurimi au crescut uşor la începutul acestui an, pe fondul finalizării mai multor proiecte – faţă de momentele incipente de construcţie sau cele din perioada de construcţie, locuinţele finalizate au preţuri mai ridicate de vânzare, ceea ce duce implicit şi la o creştere generală a mediei”, a declarat Gabriel Voicu, pentru News.ro.

Programul ”Prima Casă” 2017 va avea alocat, conform strategiei, un plafon total de garantare de 2,67 miliarde de lei, din care 2,5 miliarde de lei reprezintă plafonul nou alocat de Guvern, iar 175,5 milioane lei este partea nefolosită din plafonul pe 2016. În acest context, analistul imobiliar susţine că este posibil să se înregistreze majorări de preţuri pe piaţa rezidenţială.

“Este posibil să înregistrăm noi vârfuri de cerere pe segmentul Prima Casă, vârfuri care ar putea să ducă la creşteri punctuale de preţuri. În ansamblu, asistăm la o dezvoltare a pieţei rezidenţiale, o majorare a ponderii proiectelor middle market (n.r- segment pe care preţurile medii de tranzacţionare sunt curpinse între 1.100 şi 1.300 de euro pe metrul pătrat util) în totalul ofertei noi şi la o diversificare a metodelor de achiziţie”, a subliniat Voicu pentru News.ro.

Potrivit unei analize realizate de Coldwell Banker, principala metodă de achiziţie pe segmentul locuinţelor ieftine este reprezentantă de finanţările acordate prin programul “Prima Casă”, cu o pondere de 75% din totalul tranzacţiilor. Dezvoltatorii care construiesc astfel de proiecte livrează pe piaţă un stoc de locuinţe cu preţuri medii cuprinse între 700 şi 950 de euro pe metru pătrat util.

O altă analiză realizată de Imobiliare.ro arată că preţurile apartamentelor din marile oraşe din România continuă să se scumpească, dar creșterile s-au mai domolit în ultima lună. Specialiștii imobiliari spun că apartamentele din marile oraşe ale României s-au scumpit cu 6,5% în ultimul an. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat în Cluj, Iaşi şi Timişoara, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016. Surprizele apar în Iași, aici înregistrându-se în luna martie cea mai mare creştere a preţurilor, arată datele publicate de portalul imobiliare.ro.

Potrivit sursei citate, locuințele din Capitală s-au apreciat cu 1,4% în ultima lună (de la 1.159 la 1.175 de euro pe metru pătrat util). Suma medie cerută pentru un apartament vechi a rămas constantă, la 1.112 euro pe metru pătrat, însă unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale s-au scumpit cu 3%, de la 1.189 la 1.225 de euro pe metru pătrat. În primul trimestru din 2017 pretențiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 3% (de la o medie de 1.141 de euro pe metru pătrat valabilă la finele anului trecut), în vreme ce, în perioada similară din 2016 avea loc o creștere de 3,3%.

Citește și...