Crește prețul apartamentelor. Bucureștiul – liderul aflat la un pas să fie detronat

Ciprian Fabian / 16.04.2017
Crește prețul apartamentelor. Bucureștiul – liderul aflat la un pas să fie detronat

Preţurile apartamentelor din marile oraşe din România continuă să se scumpească, dar creșterile s-au mai domolit în ultima lună. Specialiștii imobiliari spun că apartamentele din marile oraşe ale României s-au scumpit cu 6,5% în ultimul an. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat în Cluj, Iaşi şi Timişoara, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016. Surprizele apar în Iași, aici înregistrându-se în luna martie cea mai mare creştere a preţurilor, arată datele publicate de portalul imobiliare.ro.

Preturile caselor, răsturnare de situație

După un avans de 1,1% consemnat în martie, de la 1.080 la 1.092 de euro pe metru pătrat, prețul mediu solicitat de vânzători s-a majorat, per ansamblu, cu 4% în primele trei luni ale acestui an (pornind de la nivelul de 1.050 de euro pe metru pătrat valabil la sfârșitul lui 2016). Spre comparație, în aceeași perioadă a anului precedent avea loc un avans de 6,5%. Cu o singură excepție, tendința de temperare a ritmului de creștere a prețurilor se resimte în toate marile centre regionale monitorizate de Indicele Imobiliare.ro.

În București s-au scumpit locuințele noi

Locuințele din Capitală s-au apreciat cu 1,4% în ultima lună (de la 1.159 la 1.175 de euro pe metru pătrat util). Suma medie cerută pentru un apartament vechi a rămas constantă, la 1.112 euro pe metru pătrat, însă unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale s-au scumpit cu 3%, de la 1.189 la 1.225 de euro pe metru pătrat. În primul trimestru din 2017 pretențiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 3% (de la o medie de 1.141 de euro pe metru pătrat valabilă la finele anului trecut), în vreme ce, în perioada similară din 2016 avea loc o creștere de 3,3%.

Brașov: Casele noi s-au ieftinit

În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro relevă un avans de 0,8% în prima lună de primăvară, de la 918 la 925 de euro pe metru pătrat; valoarea medie de listare a apartamentelor din blocurile vechi a crescut cu 1,3% (de la 918 la 930 de euro pe metru pătrat), însă cele noi s-au ieftinit cu 0,5% (de la 917 la 912 euro pe metru pătrat). În primul trimestru al anului, așteptările proprietarilor brașoveni au crescut, per ansamblu, cu 2,8% (de la nivelul de 900 de euro pe metru pătrat atins la sfârșitul lui 2016) – asta în condițiile în care, în intervalul similar din 2016, era consemnat un plus de 4,6%.

Creștere ușoară în Cluj-Napoca

În martie, prețul solicitat de vânzătorii din orașul de pe Someș s-a majorat cu doar 0,1%, de la 1.259 la 1.260 de euro pe metru pătrat; pe segmentul apartamentelor vechi a avut loc o creștere ușoară, în valoare de 0,2% (de la 1.312 la 1.315 euro pe metru pătrat), însă cele noi au cunoscut un avans de 1,7% (de la 1.176 la 1.196 de euro pe metru pătrat).
În mod interesant, marja de scumpire consemnată pe parcursul primului trimestru pe piața clujeană se situează la doar 1% (pornind de la o valoare de 1.247 de euro pe metru pătrat), ceea ce reprezintă o diferență semnificativă față de saltul de 7,2% înregistrat în perioada similară din 2016.
Locuințele vechi, mai scumpe în Constanța

În orașul de la malul mării, prețul mediu solicitat pentru apartament, indiferent de perioada de construcție, a crescut în martie cu 0,1%, de la 991 la 992 de euro pe metru pătrat util. Locuințele vechi s-au apreciat cu 0,5% (de la 987 la 992 de euro pe metru pătrat), însă cele noi s-au ieftinit cu 1,1% (de la 1.004 la 993 de euro pe metru pătrat). Marja de scumpire înregistrată în primul trimestru al acestui an se situează, astfel, la circa 2% (de la 973 de euro pe metru pătrat) – față de un plus de 3,2% atins în perioada smilară din 2016.

Iași, orașul cu cele mai mari creșteri

În capitala Moldovei, un avans de 3,3% a avut loc doar în luna martie, de la 885 la 914 euro pe metru pătrat. Dacă locuințele vechi au consemnat o variație de doar 0,1% în ultimele 31 de zile (de la 884 la 885 de euro pe metru pătrat), prețurile celor noi au „sărit” cu 5,2% (de la 885 la 931 de euro pe metru pătrat); de subliniat este însă faptul că, în ciuda acestei creșteri semnificative, apartamentele din cea din urmă categorie sunt cu doar 0,6% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni.

Pe parcursul primul trimestru din 2017, apartamentele din Iași s-au scumpit, per ansamblu, cu 7% (de la o valoare de 854 de euro pe metru pătrat valabilă la finele lui 2016), situându-se astfel în fruntea clasamentului scumpirilor consemnate în marile orașe analizate. În condițiile în care, în perioada similară a anului trecut avea loc o creștere de 5,4%, Iașiul reprezintă, așadar, singura excepție de la regulă în ceea ce privește temperarea ritmului de majorare a prețurilor. Acest fapt poate fi explicat printr-o tendință de aliniere cu celelalte mari orașe, față de care s-a situat până acum la o distanță considerabilă – la sfârșitul lui 2016, spre exemplu, capitala Moldovei era singura în care Indicele Imobiliare.ro se situa încă sub valoarea de 900 de euro pe metru pătrat.

Apartamentele s-au scumpit cu 2,5% în Timișoara

În martie, suma medie solicitată pentru un apartament (nou sau vechi) din orașul de pe Bega s-a majorat cu 2,5%, de la 1.039 la 1.065 de euro pe metru pătrat. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2,5% (de la 1.041 la 1.067 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 2,3% (de la 1.035 la 1.059 de euro pe metru pătrat). În primele trei luni ale anului, prețurile din Timișoara au crescut, cumulat, cu 3,7% (de la 1.027 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui 2016); spre comparație, în perioada similară a anului trecut era consemnat un plus de 5,3%.

Piaţa de spaţii comerciale va creşte în 2017

Piaţa spaţiilor comerciale va creşte cu 180.000 mp în România, cea mai mare parte a acestui stoc reprezentând-o proiectele de tip „strip mall”, care vor fi livrate în oraşe secundare şi terţiare, precum Prima Shops Oradea, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Colliers International.
Anul acesta vor fi livrate cel puţin şase strip malluri în oraşe precum Bistriţa Năsăud, Dorohoi, Mioveni, Oradea, Paşcani şi Târgovişte.
La nivel naţional, stocul de spaţii de retail va creşte cu aproximativ 180.000 mp anul acesta, potrivit celui mai recent raport local al Colliers International.

Citește și...