O delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a adus Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, scrie Mediafax.
Sfânta Lumină a fost adusă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie. Zeci de preoţi au aşteptat la aeroport venirea aeronavei.
Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere, la orele 24.00, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.
Tradiţia Patriarhiei de a aduce în ţară Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost instituită în 2009 de PF Daniel.
De aproape 2.000 de ani, una dintre cele mai mari minuni sărbătorite de creştinii ortodocşi este aprinderea miraculoasă a Sfintei Lumini în mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare, la prânz, urmată de procesiunea prin centrul vechi al Ierusalimului.
Sâmbătă dis-de-dimineaţă, după slujba Prohodului, toate luminile şi toate candelele din Sfântul Mormânt şi din biserica în care se află acesta se sting, se aşează vată curată pe piatra de deasupra mormântului, apoi se pecetluieşte uşa mormântului în faţa clerului şi a întregii mulţimi cu două panglici de pânză albă, cu peceţi din ceară la capete, aşezate încrucişat. Din acest moment, poliţiştii israelieni păzesc Sfântul Mormânt. În biserica devenită neîncăpătoare, se află mii de oameni, veniţi din toate colţurile lumii, pentru a vedea minunea, povestesc cei care au fost martori la acest eveniment.
Patriarhul, îmbrăcat numai în stihar, veşmânt care simbolizează giulgiurile cu care Iisus a fost înfăşurat în groapă, intră în paraclisul Sfântului Mormânt, în timp ce un diacon ţine un potir de aur foarte preţios şi aşteaptă la uşă.
La mormânt, patriarhul îngenunchează stând cu capul plecat pe Sfânta Piatră şi face rugăciunea tainică. Totul se petrece în tăcere, toată lumea aşteptând emoţionată Sfânta Lumină. Numai arabii creştini aleargă prin biserică, bătând din palme, şi, cu voci puternice, roagă pe Dumnezeu în limba lor să vină lumina. Apoi, o adiere lină se simte pe deasupra pietrei Sfântului Mormânt. Adierea dispare, pe piatră încep să apară stropi de lumină albă-albăstruie, iar patriarhul Ierusalimului “adună lumina cu mâinile şi o aşează în vasul de aur”. Luând două buchete de lumânari, patriarhul le aprinde, din vas, şi strigă: “Veniţi de primiţi Lumina!”, mai povestesc cei care au trăit această experienţă.
Deodată toate clopotele sună, patriarhul este ridicat pe mâini de către credincioşi şi purtat prin toată biserica, până la altar, împărţind Sfânta Lumină mulţimii. Apoi, diaconul duce vasul cu lumina în altar, aceasta fiind păstrată până la următorul Paşte. Delegaţia română prezentă la Sfântul Mormânt ia lumină pe care o aduce apoi în ţară.