Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim

vocea.biz / 15.04.2017
Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim

Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, de unde va fi trimisă în ţări din întreaga lume, inclusiv în România.

Mii de pelerini au aşteptat în Biserica Mormântului Sfânt venirea Luminii Sfinte, considerată cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

Potrivit rânduielii, înainte de coborârea Luminii Sfinte, Mormântul Sfânt a fost percheziţionat, pentru îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul acestuia, după ce înainte toate luminile şi candelele au fost stinse.

După ce Patriarhul Teofil al Ierusalimului a ajuns în Biserică, a fost percheziţionat pentru a se dovedi că nu are asupra sa niciun dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare. El a intrat apoi în Sfântul Mormânt, unde a îngenuncheat înaintea dalei de marmură ce acoperă Mormântul şi s-a rugat pentru pogorârea Sfintei Lumini.

După ce Lumina Sfântă a coborât în Mormântul Sfânt, la câteva minute după intrarea Patriarhului, acesta a ieşit şi a oferit-o tuturor celor prezenţi.

O delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, este prezentă la Ierusalim începând de miercuri, pentru a aduce în România Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt.

Citește și...