În ziua Sâmbetei Mari, conform tradiției străvechi, femeile se spală pe cap, se piaptănă, se îmbracă în haine curate, se închină și se roagă la icoane, apoi se apucă de plămădit.
Seara, lumea porneşte spre biserică, la slujba de Înviere. La miezul nopţii, preotul cheamă să se ia lumină, spunând: “Veniţi sa luaţi Lumină!”, iar credincioşii îşi aprind lumânările şi transmit mai departe lumina. La plecarea spre casă, fiecare credincios duce în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere.
Oamenii obişnuiesc să meargă şi la cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi să se aprindă şi acolo lumânări, ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului.
Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor. În această zi se taie mielul, iar gospodinele vopsesc ouăle, în cazul în care nu au avut timp în Joia Mare, pregătesc drobul şi friptura de miel, cozonacii şi pasca.
Ca o superstiție, în cuptor, vasele trebuie puse doar cu mâna dreaptă, iar numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuie să fie cu soţ, altfel pot apărea necazuri în anul care urmează.
De asemenea, în Săptămâna Mare, e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu toţi cei cu care au fost în duşmănie.
În Sâmbăta Mare, se spune că nu este bine să dormi pentru că atunci când se deschid cerurile, Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui se vor împlini.