Elena Udrea face un anunț important la adresa lui Victor Ponta

Ciprian Fabian / 09.09.2016
Elena Udrea face un anunț important  la adresa lui Victor Ponta

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a catalogat, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca fiind “abuzivă” interdicţia dispusă în cazul lui Victor Ponta de a nu discuta în public despre acuzaţiile din dosar şi a precizat că şi Tony Blair ar trebui pus sub acuzare.

“Cred că este o interdicţie abuzivă. Din moment ce eşti acuzat public şi eşti o persoană publică mi se pare normal să te poţi apăra public pentru că, din momentul în care ţi se formulează acuzaţiile în mod public, eşti judecat şi, de multe ori, eşti deja găsit condamnat, vinovat de opinia publică înanite să fie constatat printr-o decize judecătorească. Şi pe Tony Blair sper să îl pună sub acuzare, la fel şi pe dânsul în România”, a declarat Elena Udrea, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iau în dezbatere, vineri dimineaţă, contestaţia fostului premier Victor Ponta la măsura controlului judiciar dispusă în noul dosar, avocatul acestuia precizând că vor cere ridicarea tuturor restricţiilor.

Avocatul lui Victor Ponta a precizat că va cere instanţei supreme ridicarea tuturor restricţiilor dispuse în cazul fostului premier.

Procurorii DNA Ploieşti l-au pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile pe Victor Ponta, acesta fiind suspectat de folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi de complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

Citește și...