Elena Udrea, vizitată de fiica ei la închisoare, în ziua în care a împlinit 50 de ani. Mesajul lui Adrian Alexandrov, emoționant

Andreea Bișinicu / 27.12.2023

Elena Udrea a împlinit 50 de ani pe data de 26 decembrie, zi în care fostul ministru a avut parte de cea mai frumoasă surpriză din viața ei. Iubitul ei, Adrian Alexandrov și fiica celor doi, micuța Eva Maria, i-au făcut o vizită blondinei, chiar de ziua ei de naștere. Emoțiile au fost la cote maxime.

Fiica Elenei Udrea și-a vizitat mama la închisoare

În a doua zi de Crăciun, Elena Udrea a schimbat prefixul, împlinind o jumătate de secol în spatele gratiilor. Fostul ministru al Turismului își ispășește pedeapsa de 6 ani cu executare la Penitenciarul de Femei de la Târgu Frumos, după ce a fost condamnată în dosarul Gala Bute.

În momentele în care stă singură, în celula din închisoare, singurul ei gând merge către fiica ei, micuța Eva Maria, rațiunea ei de a trăi. Partenerul de viață al blondinei, Adrian Alexandrov i-a făcut o supriză de neuitat iubitei sale, aducând-o pe fiica lor să-și viziteze mămică, de ziua ei de naștere.

Reuniunea celor două a fost emoționantă, întrucât ultima dată când Elena Udrea și-a văzut fiica a fost pe 20 septembrie, când fetița a împlinit 5 ani.

Adrian Alexandrov a demonstrat, în nenumărate cazuri, că este un partener fidel și un tată devotat și model pentru cea mică, câștigând aprecierea a milioane de români.

Omul de afaceri a transmis un mesaj emoționant către urmăritorii Elenei Udrea, asigurându-i pe aceștia că fostul ministru a avut parte de o zi de naștere superbă alături de fiica sa.

”Am avut azi vizita săptămânală, care ține două ore. Am găsit-o fericită că am reușit să ajungem la ea, am venit cu cea mică. I-am cântat La mulți ani, s-au ținut în brațe”, a declarat Adrian Alexandrov pe 26 decembrie 2023.

Imagini de colectie cu fiica Elenei Udrea
Imagini de colectie cu fiica Elenei Udrea

Fostul ministru, nemulțumit că i s-ar fi încălcat drepturile

Cu toate că s-a bucurat de vizita familiei sale la penitenciar, blondina s-a declarat nemulțumită de faptul că i-ar fi fost încălcate drepturile în numeroase rânduri.

Elena Udrea susține că ar avea voie să meargă acasă 30 de zile pe an, însă nu a ieșit deloc din penitenciar de când a fost arestată.

„E nemulțumită că aproape doi ani de zile au trecut de când este la regim deschis și nu i s-a acordat nicio zi de permisie, în măsura în care dreptul legal pe an este la 30 dezile de permisie.

Trebuie să treacă prin asta. Nu știu ce mai putem face să trecem peste acest moment. Împreună cu avocații am depus și o cerere de revizuire, am rămas în contestație.

Sunt destule elemente noi din partea denunțătorilor ei din dosarul Gala Bute, sperăm ca instanța să țină cont de ele”,a declarat Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, conform Antena 3.

Citește și...