Vremea se va răci în toată ţara, începând de marţi, astfel că valorile termice vor fi cu până la 8-10 grade mai coborâte faţă de cele normale în această perioadă a anului. O creştere de temperatură este de aşteptat pentru perioada 28 – 30 septembrie, când regimul termic va deveni apropiat de normal, dar sunt prognozate ploi în 29 septembrie şi apoi din nou în intervalul 2-6 octombrie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, transmite News.ro.
Potrivit meteorologilor, începând de marţi, răcirea vremii se va resimţi în toată ţara, astfel că valorile termice vor fi cu până la 8 – 10 grade mai coborâte decât cele normale în această perioadă a anului.
Prognoza meteo valabilă pentru intervalul 24 septembrie – 7 octombrie, dată publicităţii de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), arată că începând de vineri vremea se va încălzi uşor, iar regimul termic va deveni apropiat de normal, însă o probabilitatea mai mare de ploaie este prognozată după data de 29 septembrie.
BANAT
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme rece, cu abateri termice negative semnificative faţă de mediile multianuale, cu maxime de 14-17 grade şi minime de 3-8 grade. O creştere de temperatură este de aşteptat pentru perioada 28 – 30 septembrie, când regimul termic va deveni apropiat de normal. Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o probabilitate relativ ridicată de a se înregistra temperaturi în jurul sau uşor mai mici decât cele specifice începutului de octombrie, în special în privinţa valorilor diurne. Probabilitatea mai mare de ploaie este prognozată pentru perioada 2-6 octombrie.
CRIŞANA
Intervalul va debuta cu o vreme mult mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu maxime de 12-16 grade şi minime de 2-7 grade. O creştere de temperatură va fi în perioada 28 – 30 septembrie, atunci când regimul termic va deveni apropiat de normal. Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o probabilitate relativ ridicată de a se înregistra temperaturi în jurul sau uşor mai mici decât cele specifice începutului de octombrie, în special în privinţa valorilor diurne. Probabilitatea mai mare de ploaie este prognozată după data de 29 septembrie şi în special în perioada 2-6 octombrie
TRANSILVANIA
Începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme rece, cu abateri termice negative semnificative faţă de mediile multianuale, cu maxime de 11-16 grade şi minime de 0-5 grade, valori nocturne negative fiind de aşteptat în zonele depresionare, unde se va forma brumă. O creştere de temperatură va fi în perioada 28 – 30 septembrie, când regimul termic va deveni apropiat de normal. Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o probabilitate relativ ridicată de a se înregistra temperaturi în jurul sau uşor mai mici decât cele specifice începutului de octombrie, în special în privinţa valorilor diurne. Probabilitatea mai mare de ploaie este prognozată în jurul datei de 29 septembrie şi pentru perioada 2-6 octombrie.
MARAMUREŞ
Intervalul va debuta cu valori termice mult mai scăzute decât cele obişnuite în această perioadă din an, cu maxime de 12-15 grade şi minime de 2-6 grade, în depresiuni fiind posibile valori nocturne în jurul a 0 grade şi condiţii de brumă. O încălzire a vremii este estimată pentru perioada 28 – 30 septembrie, când temperaturile vor deveni apropiate de normal. Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o probabilitate relativ ridicată de a se înregistra valori în jurul şi chiar uşor mai mici decât cele specifice începutului de octombrie, în special în privinţa valorilor diurne. Probabilitatea mai mare de ploaie este prognozată după data de 29 septembrie, cu precădere în perioada 2-6 octombrie.
MOLDOVA
Intervalul va debuta cu un regim termic caracterizat de valori mult mai mici decât cele climatologic specifice, astfel că maximele vor fi de 13-17 grade, iar minimele de 2-6 grade. După un scurt interval de încălzire, care se va concretiza în temperaturi în jurul celor normale, va urma o perioadă cu variaţii de la o zi la alta, regimul termic menţinându-se totuşi în general apropiat de mediile multianuale. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în jurul datei de 29 septembrie şi din nou în intervalul 2-6 octombrie.
DOBROGEA
Intervalul 25-27 septembrie va fi caracterizat de o vreme mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an, cu maxime de 15-18 grade şi minime de 6-10 grade. O creştere de temperatură este estimată pentru perioada 28 – 30 septembrie, când regimul termic va deveni apropiat şi uşor peste cel normal. Pentru cea de-a doua săptămână, deşi vor fi posibile variaţii de la o zi la alta, estimările indică o probabilitate relativ ridicată de a se înregistra temperaturi în jurul celor specifice începutului de octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în perioada 29 septembrie – 4 octombrie.
MUNTENIA
În intervalul 25-27 septembrie, răcirea accentuată a vremii va determina înregistrarea unor valori termice mult mai scăzute decât cele obişnuite pentru această perioadă din an, cu maxime de 14-19 grade şi minime de 3-8 grade, valori nocturne în jurul a 0 grade fiind posibile la mijlocul săptămânii în zona subcarpatică unde vor fi condiţii de brumă. O creştere de temperatură este estimată pentru zilele de 28 şi 29 septembrie când regimul termic va deveni apropiat de normal şi posibil chiar uşor mai ridicat. Ulterior, sunt de aşteptat variaţii termice de la o zi la alta, totuşi probabilitatea pentru menţinerea temperaturilor într-un ecart mediu apropiat de cel climatologic specific va fi relativ ridicată. Estimările indică o creştere a probabilităţii pentru ploi locale în perioada 29 septembrie – 4 octombrie.
OLTENIA
Perioada 25 – 27 septembrie va fi caracterizată de o vreme mai rece decât ar fi normal în ultima decadă a lunii septembrie, cu maxime de 16-19 grade şi minime de 3-6 grade, valori nocturne în jurul a 0 grade fiind posibile la mijlocul săptămânii în zona subcarpatică, unde vor fi condiţii de brumă. O creştere de temperatură este estimată pentru intervalul 28 – 30 septembrie, când regimul termic va deveni apropiat de cel normal. Pentru cea de-a doua săptămână, deşi vor fi posibile variaţii de la o zi la alta, estimările indică o probabilitate relativ ridicată de a se înregistra temperaturi în jurul celor specifice începutului de octombrie. Condiţiile de ploaie vor fi reduse în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, totuşi estimările indică o probabilitatea mai ridicată pentru ploi locale în jurul datei de 29 septembrie şi în perioada 3 – 5 octombrie.
LA MUNTE
Intervalul de referinţă va debuta cu o vreme în răcire, caracterizată de valori de temperatură sub cele normale pentru această perioadă din an, cu maxime, în medie, de 4-9 grade şi minime negative în toate masivele montane. Încălzirea vremii din intervalul 28-29 septembrie se va concretiza prin temperaturi apropiate de cele climatologic specifice. Ulterior, deşi sunt de aşteptat variaţii termice de la o zi la alta, probabilitatea pentru menţinerea temperaturilor într-un ecart mediu în jurul celui obişnuit la început de octombrie va fi relativ ridicată. Ploi slabe, locale, vor fi la începutul intervalului de referinţă, când, la peste 1.800 de metri altitudine, pot apărea precipitaţii mixte. Apoi, probabilitatea să plouă în majoritatea masivelor va fi mai ridicată în jurul datei de 29 septembrie şi în perioada 2-5 octombrie conform substantial.ro