Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de tip nowcasting. Meteorologii se așteptă la ceață densă, depuneri de chiciură și vânt puternic în mai multe județe din țară.
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de tip nowcasting.
Mai multe localități din județele Vrancea și Galați se află sub avertizare de cod galben până la ora 12:00.
Meteorologii se așteaptă la ceață densă care determină reducerea vizibilității, local sub 200 m, izolat sub 50 m. Meteorologii avertizează și că există posibilitatea unor depuneri de chiciură, care în funcție de condițiile locale pot conduce la formarea ghețușului.
Fenomenul se va manifesta inclusiv pe E85 și E581, mai anunță ANM.
Zonele joase din județele Timișoara și Arad sunt și ele sub avertizare de ceață densă până la ora 12:00. Tot aici sunt așteptate și ploi slabe iar izolat se poate depune și burniță.
În zona montană a județului Caraș-Severin meteorologii se așteaptă la intensificări ale vântului. Avertizarea de tip nowcasting este valabilă până la ora 14:00. La altitudini de peste 1700 m, vântul va depăși la rafală 90 km/h.