Cod galben de vânt şi ninsori. Sunt afectate 12 judeţe din ţară

Vocea.biz / 19.01.2018
Cod galben de vânt şi ninsori. Sunt afectate 12 judeţe din ţară

Douăsprezece judeţe sunt, vineri, sub cod galben de vânt puternic şi ninsoare până la ora 15.00, urmând a se înregistra rafale de vânt şi de 90 de kilometri la oră. În 30 de unităţi şcolare din patru judeţe cursurile au fost suspendate din cauza zăpezii.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până vineri la ora 15.00, în Crişana, Maramureş şi local în Transilvania vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în general, moderate cantitativ, iar vântul la rafală va avea viteze cuprinse între 50 şi 70 km/h trecător viscolind ninsoarea. Pe arii restrânse va fi polei.

În Carpaţii Meridionali şi de Curbură rafalele vor atinge 60…70 km/h, iar pe creste 80…85 km/h spulberând zăpada depusă, titrează News.ro.

Totodată, ANM a anunţat că judeţele Harghita, Neamţ, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara şi Alba sunt sub cod galben de vânt puternic şi ninsori.

Potrivit avertizării, în Munţii Apuseni şi local în Carpaţii Orientali, mai ales la altitudini mari, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală de peste 85…90 km/h. Va ninge în general moderat cantitativ, şi va fi viscol.

Din cauza condiţiilor meteorologice şi a zăpezii, cursurile au fost suspendate, vineri, în 30 de unităţi şcolare din patru judeţe – Galaţi, Iaşi, Prahova şi Tulcea.

Astfel, în judeţul Galaţi cursurile vor fi suspendate în trei şcoli, în judeţul Iaşi în opt şcoli, în Tulcea nu vor face cursurii elevii din 18 şcoli, iar în Prahova nu se fac cursuri într-o şcoală.

Ministerul Educaţiei precizează că orele de curs vor fi recuperate pe parcursul semestrului I al anului şcolar 2017-2018, conform graficului stabilit de fiecare unitate de învăţământ şi aprobat de inspectoratele şcolare judeţene.

Joi, din cauza viscolului au fost supendate cursurile în 85 de unităţi de învăţământ din 13 judeţe, iar mai multe drumuri naţionale, judeţene şi comunale au fost închise.

Peste 12.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi au în teren cu peste 4.000 de mijloace tehnice pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice severe.

Citește și...