Informare de vreme rea, valabilă pentru următoarele zile. Sunt așteptate ninsori și intensificări ale vântului

Vocea.biz / 15.01.2018
Informare de vreme rea, valabilă pentru următoarele zile. Sunt așteptate ninsori și intensificări ale vântului

Meteorologii au transmis, luni, o informare de precipitaţii sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie, valabilă de luni seară, de la ora 20.00, până miercuri, la aceeaşi oră. Totodată, meteorologii anunţă că se va înregistra polei, iar vântul va sufla cu putere. În noaptea de luni spre marţi vremea se va menţine geroasă în nordul, nord-estul şi centrul ţării.

UPDATE: Prognoza meteo pentru municipiul București pentru intervalul 15 ianuarie ora 20.00 – 17 ianuarie ora 20.00

În perioada 15 ianuarie ora 20.00 – 16 ianuarie ora 08.00, cerul va avea înnorări și temporar va ninge slab – se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi ce se vor situa în jurul a 4…6 cm . Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de -7…-5 grade.

De marți de la ora 08.00 și până a doua zi la aceeași oră, vremea va fi în general închisă, dar cu temperaturi în creștere. Cerul va fi noros și vor fi precipitații slabe, ninsoare slabă la începutul zilei, iar noaptea vor fi posibile precipitații mixte și polei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 0…1 grad, iar cea minimă de -4…-2 grade.

De miercuri de la ora 08.00 până la ora 20.00 vremea va fi închisă, iar valorile de temperatură vor continua să crească. Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și se mențin condițiile de apariție a poleiului. Vântul
va sufla în slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade.


Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în cursul nopţii de luni spre marţi şi în primele ore ale zilei de marţi pe arii relativ extinse în sudul şi sud-estul teritoriului va ninge în general slab cantitativ. Pe litoral vor fi posibile şi precipitaţii mixte şi polei, titrează News.ro.

Din după-amiaza zilei de marţi, precipitaţiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat şi în lapoviţă şi ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp, cu precădere, în zonele de munte şi în sud-vest.

Local se va semnala polei în Banat, Crişana, Oltenia, Transilvania, apoi şi în Muntenia, Moldova şi posibil în Dobrogea.

În zonele de munte, temporar, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, în noaptea de marţi spre miercuri îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar miercuri mai ales în zona Carpaţilor Meridionali.

Vântul se va intensifica în regiunile vestice, unde temporar va atinge viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă, rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

În plus, meteorologii anunţă că în noaptea de luni spre marţi vremea se va menţine geroasă în nordul, nord-estul şi centrul ţării.

Citește și...