Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vânt până duminică la ora 14;00 pentru judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.
Pentru Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, sunt anunţate intensificări ale vântului ce vor atinge viteze la rafală de 55…60 km/h, asociate cu ninsoare, local viscolită în special în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, titrează News.ro.
În localităţile constănţene Medgidia, Băneasa, Murfatlar, Negru Vodă, Adamclisi, Albeşti, Aliman, Amzacea, Bărăganu, Castelu, Cerchezu, Chirnogeni, Ciobanu, Ciocârlia, Cobadin, Cogealac, Comana, Crucea, Cuza Voda, Deleni, Dobromir, Dumbrăveni, Fântânele, Gârliciu, Grădina, Horia, Independenţa, Ion Corvin, Lipniţa, Mereni, Mihail Kogălniceanu, Mihai Viteazu, Mircea Vodă, Nicolae Bălcescu, Oltina, Ostrov, Pantelimon, Peştera, Poarta Albă, Rasova, Saligny, Saraiu, Seimeni, Siliştea, Târguşor, Topraisar, Tortoman, Valu lui Traian, Vulturu sunt prognozate intensificări ale vântului, cu rafale de 55 km/h şi ninsoare, local viscolită, pe alocuri consistentă.
Tot în Constanţa, în oraşul Constanţa, Eforie, Mangalia, Năvodari, Ovidiu, Techirghiol, 23 August, Agigea, Albeşti, Corbu, Costineşti, Cumpăna, Istria, Limanu, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Pecineaga, Săcele, Topraisar, Tuzla, dar şi în judeţul Tulcea, la Sulina, C.A. Rosetti, Chilia Veche, Crişan, Jurilovca, Mahmudia, Maliuc, Murighiol, Sfântu Gheorghe, se vor semnala intensificări ale vântului, cu rafale de 55 – 65 km/h, asociate cu precipitaţii sub formă de ploaie, cu tendinţă de transformare în lapoviţă şi ninsoare, pe alocuri mai consistentă.
Sudul şi estul Munteniei şi cea mai mare parte a Dobrogei sunt afectate, începând de duminică, de la ora 6:00, de vânt şi precipitaţii, predominant ninsori, moderate canititativ, avertizarea fiind valabilă până luni, la ora 4:00.