38 de localităţi din 15 judeţe şi Capitala, afectate de vijelie

Vocea.biz / 20.09.2017
38 de localităţi din 15 judeţe şi Capitala, afectate de vijelie

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău. Cantităţile de apă vor atinge şi depăşi 70 de litri pe metru pătrat. Restul ţării, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, vor fi sub cod galben de furtuni cu averse torenţiale, căderi de grindină şi descărcări electrice. Peste 4.000 de pompieri cu o mie de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină pe duratata avertizărilor meteorologice care vizează întreaga ţară.

UPDATE 09:45: Peste patru mii de pompieri militari au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 38 de localităţi din 15 judeţe şi în Capitală, pentru a înlătura efectele furtunii. Peste 20 de acoperişuri ale unor imobile şi nouă maşini au fost avariate.


Au fost înştiinţate asupra atenţionării toate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor aflate sub incidenţa codurilor de vreme rea, iar pompieri din mai multe judeţe sunt dislocaţi în zonele aflate sub cod portocaliu de ploi şi furtuni.

UPDATE 3: Un bărbat a murit, miercuri seară, după ce a fost lovit de un copac prăbuşit din cauza vântului puternic în Sectorul 5 al Capitalei, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov, Adrian Marin, bărbatul avea 42 de ani şi a murit din cauza loviturii foarte puternice la cap, cauzată de căderea unui copac.

Accidentul s-a produs pe Şoseaua Viilor nr. 45, în Sectorul 5, iar la faţa locului au acţionat un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

Până la ora 21.00, pompierii au acţionat în Bucureşti pentru îndepărtarea a opt copaci căzuţi pe carosabil, autoturisme şi linii electrice, iar în judeţul Ilfov, pentru extragerea apei din patru subsoluri şi pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil. Cinci maşini au fost avariate.

 UPDATE 2: ISU Bucureşti – Ilfov: Copaci căzuţi pe carosabil, pe fire de electricitate şi pe o maşină, în urma ploii şi vântului din Capitală

O maşină a fost avariată, miercuri seară, în Sectorul 6 al Capitalei, după ce un arbore a fost doborât de vânt, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. Copaci au căzut pe carosabil în zonele Arcul de Triumf şi Piaţa Presei, iar un altul a căzut pe cablurile de electricitate pe Calea Giuleşti.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, un copac a căzut pe carosabil, pe strada Lonea din Sectorul 1, iar alţi doi au fost doborâţi de vânt în zona Piaţa Presei şi în zona Arcului de Triumf.

UPDATE 1: O ploaie de scurtă durată însoţită de grindină de mari dimensiuni a căzut, joi după-amiaza, în Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, zeci de maşini fiind avariate. Deocamdată, autorităţile nu au un bilanţ exact al stricăciunilor.

Toate şcolile din judeţul Prahova, aflat sub cod portocaliu de furtună, rămân închise joi dimineaţă, au anunţat autorităţile judeţene, la finalul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Autorităţile din judeţul Prahova au decis, miercuri, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ca toate unităţile de învăţământ din judeţ să-şi suspende cursurile pentru ziua de joi.

“S-a luat decizia, prin hotărâre a CJSU, de suspendare a cursurilor începând cu ora 15.30 miercuri şi a celor de joi dimineaţă. În cazul în care se va prelungi codul portocaliu, bineînţeles că şi hotărârea de suspendare a cursurilor va fi prelungită”, a afirmat prefectul Mădălina Lupea.

În judeţ sunt pregătiţi să intervină 648 de pompieri şi 73 de utilaje, în sprijinul echipajelor prahovene venind şi pompieri din cadrul ISU Călăraşi.

Doi bărbaţi din judeţul Vaslui au murit miercuri loviţi de fulger, judeţul fiind sub cod galben de instabilitate atmosferică, vijelii şi vânt puternic.

Potrivit maiorului Viorel Codrianu din cadrul ISU Vaslui, un bărbat de 49 de ani a fost găsit decedat pe camp. Omul era cioban şi a fost găsit fără viaţă la circa o oră oră şi jumătate după ce a fost lovit de fulger, în momentul în care un alt localnic a observat oile pe camp, nepăzite.

Bărbatul lovit de fulger a fost găsit pe un camp în comuna Puieşti, sat Cetăţuia. Medicii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui au constatat decesul.

Un alt bărbat lovit de fulger a fost găsit în sat Valea Târgului, comuna Puşcaşi. Este vorba despre un bărbat de 64 de ani, care lucra la vie în momentul în care a fost lovit de fulger. În sprijinul său au intervenit paramedicii de la SMURD Vaslui care au făcut manevre de resuscitare, însă fără succes, în final fiind declarat decesul.



Administrația Națională de Meteorologie se așteptă la ploi însemnate cantitativ în următoarea perioadă. O atenționare de cod galben a fost emisă pentru aproape întreaga țară, cu excepția județelor Tulcea și Constanța. Cantitățile de apă pot depăși 30 l/mp iar meteorologii se așteptă și la intensificări ale vântului.

“În cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25… 30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali pe arii restrânse 50…60 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55…60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65…70 km/h și vijelii,” spune ANM.

Pentru județele Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu, valabilă pentru intervalul 20 septembrie, ora 16 – 21 septembrie, ora 10. În această perioadă, instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și pe arii extinse se vor înregistra cantități importante de apă cuprinse, în general, între 50 și 70 l/mp.

(News.ro)

Citește și...