Vremea va intra, în perioada imediat următoare, într-un proces de răcire, dar ulterior temperaturile vor reveni pe un trend ascendent. Însă, până la jumătatea lunii noiembrie, maximele vor scădea până la mediile normale climatologice.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, emisă de Administrația Națioanlă de Meteorologie (ANM), arată că minimele termice vor avea valori negative în majoritatea regiunilor. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
Vremea va evolua astfel pe regiuni, conform ANM:
BANAT
Scăderea valorilor termice va determina, la începutul săptămânii, o vreme rece pentru sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie. Cele mai mici temperaturi maxime vor fi în 31 octombrie, când media lor se va situa în jur de 9 grade Celsius, iar cele mai scăzute minime vor fi în diminețile de 31 octombrie și 1 noiembrie, cu o medie a acestora spre 0 grade. Ulterior, vremea se va încălzi, iar în intervalul 2-7 noiembrie se va înregistra o medie regională a temperaturilor maxime de 15…17 grade C și de 4…6 grade C a celor minime. Apoi, vremea se va răci ușor și treptat, astfel încât spre sfârșitul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 11…12 grade C, iar
minimele se vor situa în jurul mediei regionale de 4 grade C.
Se vor semnala ploi în general slabe pe 30 octombrie și 3 noiembrie și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni, cel mai probabil în jurul datei de 7 noiembrie.
CRIŞANA
În primele 3 zile, vremea va fi mai rece decât în mod normal în această perioadă, astfel încât media regională a temperaturilor diurne va fi de 8…10 grade C, iar minimele nocturne vor fi în scădere, de la 3 grade C spre -1 grad C. Ulterior, în intervalul 2 – 6 noiembrie, procesul de încălzire a vremii va determina revenirea la valori termice normale pentru începutul acestei luni, respectiv 13….15 grade C, ziua și 5…6 grade C, noaptea.
În timpul celei de-a doua săptămâni, valorile temice diurne vor fi în ușoară scădere de la o zi la alta, astfel încât se va ajunge treptat la medii regionale de 11 grade C pentru temperaturile maxime, însă nopțile vor avea un regim termic apropiat de cel de la sfârșitul primei săptămâni, respectiv 3…5 grade C.
Probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai mare pe 30 octombrie și în intervalele 2-4 noiembrie și 5-8 noiembrie.
TRANSILVANIA
Prima săptămână va debuta cu o vreme rece pentru această perioadă – media regională a valorilor maxime fiind de 5…7 grade C, iar a celor minime de -4…0 grade C, cea mai rece dimineață fiind pe 1 noiembrie. În intervalul 2 – 6 noiembrie, mediile termice diurne urmează să crească spre 12…13 grade C, iar minimele nocturne se vor situa între
2 și 4 grade C.
Ulterior acestei încălziri vremea se va răci treptat, astfel încât spre sfârșitul celei de-a doua săptămîni sunt posibile medii ale maximelor termice de 9 grade C și minime de 0…2 grade C, valori apropiate de mediile multianuale pentru a doua decadă a lunii noiembrie.
Trecător vor fi ploi slabe și local lapoviță, pe 30 octombrie. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 3 noiembrie și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.
MARAMUREŞ
În primele 3 zile, vremea va fi mai rece decât în mod normal în această perioadă, astfel încât media regională a temperaturilor diurne va fi de 5…7 grade C, iar minimele nocturne vor fi în scădere, de la 2 grade C, spre -2 grade C. Ulterior, în intervalul 2 – 6 noiembrie, procesul de încălzire a vremii va determina revenirea la valori termice normale pentru începutul acestei luni, respectiv 12….14 grade C, ziua și 4..5 grade C, noaptea.
În timpul celei de-a doua săptămâni, valorile temice diurne vor fi în ușoară scădere de la o zi la alta, astfel încât se va ajunge treptat la medii regionale de 10 grade C pentru temperaturile maxime, însă nopțile vor avea un regim termic apropiat de cel de la sfârșitul primei săptămâni, respectiv 2…4 grade C.
Probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai mare pe 30 octombrie și în intervalele 2-4 noiembrie, 5-7 noiembrie și posibil 10-12 noiembrie.
MOLDOVA
Prima săptămână va debuta cu o vreme rece pentru această perioadă – media regională a valorilor maxime fiind de 7…9 grade C, iar a celor minime de -2…0 grade C, cu cea mai rece dimineață pe 1 noiembrie. În perioada 2 – 7 noiembrie valorile termice vor crește de la o zi la alta, astfel încât mediile diurne vor atinge 12…13 grade C, iar minimele nocturne se vor situa în jur de 3 grade C. Ulterior, vremea se va răci treptat, urmând ca spre sfârșitul celei de-a doua săptămîni media maximelor termice să ajungă la 8 grade C, iar cea a minimelor la 1…2 grade C, valori apropiate de mediile multianuale pentru a doua decadă a lunii noiembrie.
Trecător vor fi ploi slabe și local lapoviță, în prima zi a intervalului. Apoi, va mai ploua în 3 noiembrie și cu o probabilitate destul de ridicată și în unele zile ale intervalului 7-12 noiembrie.
DOBROGEA
Procesul de răcire a vremii va continua la începutul primei săptămâni și astfel, în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie, se vor înregistra valori termice sub mediile multianuale, maxime în jur de 9 grade C și minime de 1…2 grade C. Ulterior vremea se va încălzi, astfel că, în perioada 3-7 noiembrie, media temperaturilor maximelor va urca la 14…15 grade C, iar a celor minime la 6…8 grade C. Apoi, vremea se va răci ușor și treptat, astfel încât, spre sfârșitul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 10…11 grade C, iar minimele se vor situa în jur de 5 grade C.
Ploi slabe vor fi posibile în jurul datei de 3 noiembrie și cu o probabilitatea de apariție în creștere după data de 7 noiembrie.
MUNTENIA
Răcirea vremii se va resimți în primele două zile, când la nivelul regiunii, maximele vor scădea la numai 8 grade C și îndeosebi în dimineața zilei de 1 noiembrie vor fi minime preponderent negative, media acestora urmând a fi în jur de -2 grade C.
După acest interval, vremea se va încălzi treptat și astfel, media maximelor va ajunge la 14…16 grade C, iar minimele se vor situa în jurul a 5 grade C, aceste temperaturi urmând să caracterizeze o vreme ușor mai caldă decât în mod normal pentru perioada 3 – 7 noiembrie. La finalul intervalului, cel mai probabil după 8 noiembrie, vremea se va răci din nou până la o medie a valorilor maxime de 10…12 grade C și în jur de 3 grade C a valorilor minime.
Ploi slabe vor fi posibile în jurul datei de 3 noiembrie. În a doua săptămână de prognoză, probabilitatea pentru ploaie va fi în creștere, mai ales după data de 7 noiembrie.
OLTENIA
Procesul de răcire va continua la începutul săptămânii, vremea devenind rece pentru sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie. Cele mai mici temperaturi maxime vor fi în 31 octombrie, când media va fi în jur de 8 grade C, iar cele mai scăzute minime vor fi diminețile de 1 și 2 noiembrie, cu o medie a acestora de -1…0 grade C.
Ulterior vremea se va încălzi, iar în perioada 3-7 noiembrie, se va înregistra o medie regională a temperaturilor maxime de 15…16 grade C și de 4…5 grade C a celor minime.
Apoi, vremea se va răci ușor și treptat și astfel, spre sfârșitul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 10…11 grade C, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 3 grade C.
În prima săptămână de prognoză condițiile pentru ploi slabe vor fi foarte reduse. În a doua săptămână, cel mai probabil în jurul datei de 9 noiembrie, probabilitatea pentru ploaie va fi mai ridicată.
LA MUNTE
În intervalul 30 octombrie – 2 noiembrie vremea va fi rece. Media temperaturilor minime va scădea spre -8…-9 grade C, iar maximele termice se vor menține preponderent negative, cu o medie de -4…-1 grad C. Ulterior, încălzirea vremii va aduce regimul termic în jurul celui normal, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 4…6 grade C și minime termice ce se vor încadra, în medie, între -2 și 1 grad C.
În primele două zile local și temporar va ninge în cea mai mare parte a zonei.
Ulterior probabilitatea pentru precipitații mixte va fi mai ridicată în jurul datei de 3 noiembrie și după data de 6 noiembrie.
Sursa foto: pixabay.com