Cod galben de ceață, în mai multe județe, până la prânz

Amalia Blanariu / 18.10.2017
Cod galben de ceață, în mai multe județe, până la prânz

Mai multe județe din țară sunt sub cod galben de ceață până miercuri, la prânz, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Una dintre avertizările nowcasting cod galben de ceață este valabilă până la ora 11:30 în județele Harghita și Covasna.

De asemenea, până la ora 12.00 se află sub cod galben de ceață județele Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud.

În toate aceste județe se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m.

Tot până la ora 12:00 se află sub cod galben de ceață județele Iaşi, Neamț, Vaslui, Botoșani și zona joasă a județului Bacău. În aceste județe se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m, local în zonele joase de relief, inclusiv drumurile naționale și europene.

Citește și...