Cod galben de furtuni pentru 6 județe din țară. Care sunt zonele vizate

vocea.biz / 13.05.2017
Cod galben de furtuni pentru 6 județe din țară. Care sunt zonele vizate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare cod galben de furtuni pentru județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui, valabilă de sâmbătă, de la ora 16.00, până duminică dimineață, la ora 10.00, transmite Mediafax.

Meteorologii avertizează că în cea mai mare parte a Moldovei, va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de peste 30 l/mp și pe arii restrânse 60…70 l/mp.

În paralel, este în vigoare și informarea meteorologilor de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, până duminică la ora 21.00.

Și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare cod galben de inundații pe mai multe râuri din județele Maramureș, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Timiș, Suceava, Neamț, Harghita, Botoșani, Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea și Galați. Atenționarea hidrologică este valabilă până duminică, la ora 18.00. (Mediafax)

Tags:
Citește și...