Meteorologii au emis noi avertizări de caniculă. Începutul luni agusut va aduce, în majoritatea județelor din țară, temperaturi chiar și de 39 de grade, în condițiile unei umidități crescute.
Administrația Națională de Meteorologie a emis noui avertizări de caniculă, valabile pentru intervalul 1-3 august. Potrivit ANM, în această perioadă se așteaptă o intensificare a valului de căldură, a caniculei și un disconfort termic accentuat.
”În cursul zilei de marți (1 august), valul de căldură se va extinde în majoritatea regiunilor, iar în Banat, Crişana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei, vremea va fi caniculară și disconfortul termic în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade”, anunță ANM.
Miercuri și joi, canicula va cuprinde întreaga țară, zona de vest fiind cea mai afectată, astfel că meteorologii au emis un cod portocaliu pentru această regiune. Vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală se va situa în general peste pragul critic de 80 de unităţi, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.
În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 39 de grade.
Sub cod portocaliu se află județele: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Mureș, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Timișoara, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj.
Restul județelor se vor afla sub cod galben de caniculă, mai anunță meterologii. În nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35…37 de grade.
ANM mai avertizează și că valul de căldură va persista până la finalul săptămânii.