Jumătatea de est a țării, sub cod galben de furtună

Silvia Spanciu / 26.07.2017
Jumătatea de est a țării, sub cod galben de furtună

ANM a emis o nouă avertizare cod galben de furtună, valabilă pentru județele din estul țării. Meteorologii se așteaptă la ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină. 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare cod galben de furtună, valabilă de această dată pentru jumătatea de est a țării. Potrivit meteorologilor, începând cu 26 iulie, ora 20:00 și până pe 27 iulie, în Muntenia, Moldova și local în Carpații Orientali și Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20-25 l/mp şi punctiform 50-60 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala în după-amiaza zilei de miercuri şi în zona Carpaților Meridionali și a Munților Banatului, iar în Dobrogea, îndeosebi în a doua parte a zilei de joi şi în cursul nopţii de joi spre vineri, mai avertizează ANM.

Județele aflate sub noua avertizare de cod galben sunt: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Harghita, Covasna, Bacău, Vaslui, Brașov, Vrance, Galați, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, București, Ilfov, Călărași, Giurgiu și Teleorman.

Citește și...