Cod galben de căldură, temperaturile ajung la 38 de grade Celsius

vocea.biz / 10.07.2017
Cod galben de căldură, temperaturile ajung la 38 de grade Celsius

Meteorologii au emis cod galben pentru zilele de luni şi marţi, când valul de căldură se va extinde în vestul şi local în sudul şi centrul ţării, unde temperaturile maxime vor atinge 38 de grade Celsius.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în cursul zilelor de luni şi marţi valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic se va accentua în vestul şi local în sudul şi centrul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi, iar în unele zone îl va depăşi uşor.

Meteorologii spun că luni temperaturile maxime vor fi între 33 şi 36 de grade, mai ridicate – spre 37-38 de grade – în Banat, sudul Crişanei şi în vestul Olteniei, iar marţi valorile termice vor fi cuprinse între 34 şi 37 de grade, izolat mai ridicate, în jurul a 38 de grade, în Banat şi în vestul Olteniei. În timpul nopţii, temperaturile vor depăşi 20 de grade.

De asemenea, în jumătatea de nord-vest a ţării, luni şi marţi vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată.

În cursul zilei de miercuri disconfortul termic se va menţine ridicat în regiunile sudice şi sud-estice, în timp ce în restul ţării va fi instabilitate atmosferică

De asemenea, în jumătatea de nord-vest a ţării, luni şi marţi vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată.

Codul galben emis de ANM este valabil luni şi marţi.

(News.ro)

Citește și...