Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi chiciură în mai multe judeţe din țară.
Potrivit ANM, până la ora 11:00 în mai multe localităţi din judeţul Maramureş va persista ceaţa, care determină scăderea vizibilităţii, local, sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri. Zonele afectate din Maramureș sunt Baia Mare, Baia Sprie, Seini, Șomcuta Mare, Tăuții-Măgherăuș, Ulmeni, Ardusat, Ariniș, Băița de Sub Codru, Cicârlău, Coaș, Coltău, Dumbrăvița, Fărcașa, Gârdani, Groși, Mireșu Mare, Recea, Remetea Chioarului, Săcălășeni, Sălsig, Satulung, Valea Chioarului;
De semenea, meteorologii semnalează că în județele Olt, Dolj și Vâlcea se vor semnala local depuneri de polei dar și burniță.
Totodată, până la ora 11:30, în județele Bihor, Arad și Timiș va fi ceață, fenomen ce determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m. În această zonă vor fi condiţii pentru depuneri de chiciură.
Atenţionările de fenomene meteo imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, să mărească distanţa în mers, să nu bruscheze comenzile şi să utilizeze corespunzător luminile (de întâlnire, respectiv de ceaţă).