România, sub avertizări de caniculă. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade C

Vocea.biz / 02.08.2017
România, sub avertizări de caniculă. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade C

Valul de căldură se intensifică şi cuprinde toată ţara, inclusiv Capitala, începând de miercuri, iar pentru două zile toate judeţele sunt sub avertizări cod galben şi portocaliu de caniculă. Temperaturile caniculare, care vor ajunge până la 39 de grade Celsius, vor persista şi la sfârşitul săptămânii.

Miercuri şi joi, 15 judeţe care cu o zi în urmă au fost sub cod galben de caniculă se vor afla sub cod portocaliu, cu temperaturi care vor ajunge până la 39 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade Celsius. Cele 15 judeţe aflate sub avertizare sunt: Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Mureş şi Bistriţa Năsăud, notează News.ro.

România, sub avertizări de caniculă. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade C

Potrivit meteorologilor, în aceste zone disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 şi 39 de grade Celsius.

Tot miercuri şi joi, vor fi sub cod galben de caniculă Capitala şi 25 de judeţe – Gorj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa, Vâlcea, Argeş, Dâmbioviţa, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Braşov, Harghita, Covasna, Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani. În aceste zone, maximele termice se vor situa în general între 35 şi 37 de grade Celsius.

Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că valul de căldură va persista şi la sfârşitul săptămânii.

Citește și...