Ninsori și vreme rece. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

vocea.biz / 28.12.2016
Ninsori și vreme rece. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

Meteorologii anunță pentru miercuri și joi ninsori și vreme rea, cu viscol și temperaturi scăzute pe arii extinse în zonele de munte şi local în nordul, centrul şi estul teritoriului.

Miercuri în țară, înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile, predominant sub formă de ninsoare, se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, unde va fi viscol, dar local şi în zonele mai joase de relief, astfel încât ninsoarea va fi spulberată. Temperaturile maxime se vor încadra între -3…-2 grade în depresiuni şi 5…6 grade în sud şi sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 şi -2 grade, transmite AMN, potrivit Mediafax.

În București, vremea se va răci uşor. Cerul va avea înnorări şi, îndeosebi în cursul zilei, temporar vor fi precipitaţii slabe, la început ploaie şi lapoviţă, apoi sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -5…-3 grade.

Joi, vremea va continua să se răcească, astfel încât în cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi mai coborâte decât mediile multianuale specifice sfârşitului de an, iar noaptea va fi ger mai ales în nord-vest şi centru. Cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi în jumătatea de est a teritoriului şi la munte, unde local şi temporar va ninge slab. Vântul va continua să prezinte intensificări în zona montană, viscolind şi spulberând zăpada, dar şi în Moldova, Bărăgan, Dobrogea şi numai izolat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, iar cele minime între -13 şi -3 grade, mai scăzute în depresiuni spre -15 grade. Noaptea, în vestul şi centrul ţării, izolat vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură.

Citește și...