Sarmizegetusa Regia va fi redeschisă vizitatorilor. Situl a fost închis pentru lucrări de reabilitare

Vocea.biz / 26.10.2017
Sarmizegetusa Regia va fi redeschisă vizitatorilor. Situl a fost închis pentru lucrări de reabilitare

Sarmizegetusa Regia va fi redeschisă, începând de vineri, vizitatorilor, după ce aproape o lună situl a fost închis pentru lucrări de reabilitare a Marelui Templu Circular.

”Situl Sarmizegetusa Regia este pregătit să-şi primească vizitatorii, începând de vineri, Monumentul UNESCO a fost închis la începutul acestei luni pentru o serie de lucrări de restaurare şi conservare cuprinse în cadrul proiectului «Întreţinere, restaurare, conservare la monumentul istoric Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte» (înlocuire stâlpi din lemn la Marele Templu Circular, înlocuire gard metalic cu gard din lemn la drumul pavat). Lucrările s-au încheiat înainte de termenul stabilit în contract”, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara.

Consiliul Judeţean şi Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice vor organiza vineri, de la ora 10.00, evenimentul Redeschiderea Sarmizegetusei, iar cu acest prilej intrarea vizitatorilor va fi liberă.

(News.ro)

sursa foto: CJ Hunedoara

Citește și...