Ministerul Turismului vrea să organizeze tururi ghidate pentru jurnaliștii și bloggerii români

Vocea.biz / 17.10.2017
Ministerul Turismului vrea să organizeze tururi ghidate pentru jurnaliștii și bloggerii români

Ministerul Turismului vrea să organizeze o vizită ”educaţională şi de informare” pentru 16 bloggeri şi fotografi de travel din România, în perioada 26-29 octombrie, pentru care are un buget maxim alocat de 24.229 lei (5.287 de euro), fără TVA, din fonduri bugetare.

În acest sens, ministerul vrea să încheie un contract de achiziţie publică de prestări servicii, arată un anunţ publicat pe site-ul Ministerului Turismului.

Potrivit caietului de sarcini, bloggerii şi fotografii vor fi plimbaţi în tururi ghidate prin Bucureşti, Cluj Napoca şi Iaşi şi vor servi masa gătită de un chef local.

Companiile sau asociaţiile declarate cîştigătoare trebuie să asigure ”servicii de restaurant şi servire a mâncării, servicii hoteliere, servicii de ghid de turism,servicii de trasport anexe şi conexe, servicii de agenţii de turism, bilete/taxe intrare obiective turistice, taxe de fotografiere/filmare, taxă degustare vin”, arată anunţul.

Data şi ora limită de depunere a ofertelor este 20 octombrie. Contractul va dura până în 31 decembrie 2017.

”Ofertantul va demonstra că a prestat servicii similare în ultimii trei ani prin prezentarea documentelor edificatoare pentru serviciile contractuale ce fac obiectul contractului”, se precizează în anunţul citat de News.ro.

Criteriul de atribuire este „ preţul cel mai scăzut” dintre ofertele declarate admisibile, spun organizatorii.

În plus, Ministerul Turismului vrea să organizeze şi o ”vizită educaţională şi de informare” pentru un grup de opt reprezentanţi ai unor companii indiene, în aceeaşi perioadă, 26-29 octombrie.

Contractul va dura până în 31 decembrie 2017 şi urmează să se încheie cu un singur ofertant.

Valoarea estimată totală este de 25.344 lei (5.500 euro) fără TVA, cu finanţare tot din fonduri bugetare.

Data şi ora limită de depunere a ofertelor este 18 octombrie.

Citește și...