Minivancaţa de 1 Decembrie: locurile de cazare sunt aproape toate ocupate, 150.000 de români la munte şi în pensiuni

Vocea.biz / 29.11.2017
Minivancaţa de 1 Decembrie: locurile de cazare sunt aproape toate ocupate, 150.000 de români la munte şi în pensiuni

Peste 150.000 de turişti sunt aşteptaţi să îşi petreacă minivacanţa cu ocazia Zilei Naţionale de 1 Decembrie în ţară, cele mai căutate locuri fiind staţiunile montane şi cele balneoclimaterice, dar şi turismul rural, unde aproape toate locurile de cazare sunt ocupate, spun consultanţii şi jucătorii din domeniu consultaţi de News.ro. Majoritatea hotelurilor, vilelor şi pensiunilor asigură cină festivă cu ocazia Zilei Naţionale, iar o cameră într-o pensiune rurală costă între 70 şi 120 de lei, în timp ce preţul minivacanţei poate ajunge în medie la 2.500 de lei de familie.

”În staţiunile interne sunt aşteptaţi peste 150.000 de turişti, este cea mai mare cifră de până acum în ce priveşte vacanţa de 1 decembrie. Ca premieră, turiştii români au început să-şi rezerve minisejurul cu mai mult timp înainte faţă de anii trecuţi, foarte multe rezervări având loc în luna septembrie. Aşa cum 1 Mai reprezintă oarecum o predeschidere a sezonului de vară, la fel, 1 Decembrie introduce turiştii în atmosfera de iarnă”, a declarat pentru News.ro consultantul în turism Traian Bădulescu.

Cele mai solicitate pachete turistice sunt pentru staţiuni montane şi turism rural, spune el.

”Valea Prahovei va fi extrem de aglomerată în această perioadă, cu majoritatea hotelurilor având grade de ocupare de peste 90%. De asemenea, mulţi români aleg şi staţiunile balneoclimaterice, unde hotelurile oferă tarife foarte avantajoase iar cadrul natural este deosebit. O altă categorie de turişti alege oraşele istorice, cu pieţe de Crăciun, precum Sibiu sau Braşov”, precizează Traian Bădulescu.

Majoritatea hotelurilor, vilelor şi pensiunilor asigură cină festivă cu ocazia Zilei Naţionale, punând la loc de cinste drapelul naţional, foc de tabără precum şi elemente tradiţionale, precum folclor, artizanat etc.

Ceva mai puţini turişti aleg city break-uri în marile oraşe europene sau circuite ale pieţelor de Crăciun, pachete turistice oferite de agenţiile de turism şi care includ oraşe precum Viena, Budapesta, Praga, Bratislava, subliniază consultantul.

Şi reprezentanţii Paralela 45 spun că, în ţară, locurile disponibile aproape epuizate.

”Valea Prahovei dar şi unităţi de cazare din Deltă sau de pe litoral printre cele mai solicitate destinaţii. La extern, la mare cautare a fost Dubai, care de altfel s-a epuizat integral la acest moment fiind disponibile numai locuri pentru Crăciun şi Revelion. Foarte solicitate au fost circuitele externe care s-au suprapus cu acest interval şi care s-au epuizat încă de la începutul lunii noiembrie. Apoi sejururile individuale către capitalele europene sunt şi ele extrem de cautate”, a declarat pentru News.ro Dan Dumitru, director de marketing la Paralela 45, unul din cei mai mari touroperatori din România.

El afirmă că anul acesta minivacanţele de 1 decembrie s-au vândut din timp, într-o proporţie mai mare decât anul trecut, şi datorită campaniilor de tip Black Friday sau promoţiilor de la Târgul de Turism. Reprezentantul touroperatorului spune că foarte mulţi dintre clienţii Paralela 45 au rezervat şi au plătit online vacanţele.

”În ceea ce priveşte destinaţiile interne, costul mediu/familie porneşte de la 2.500 lei, în timp ce la extern este de 800 euro pentru două persoane. Profilul turiştiilor este de tineri cu vîrsta până în 40 de ani, mulţi dintre ei apelând la metodele de plată online, cu carduri de credit, în până la 12 rate fără dobândă”, adaugă Dan Dumitru.

Şi reprezentanţii Asociaţiei Naţionale de Turism, Rural, Ecologic şi Cultural spun că locurile de cazare în pensiunile din Bran-Moeciu, Fundata, Râşnov sunt ocupate în proporţie de 95%.

”Turiştii stau în această minivacanţă câte 3-4 zile, aici a venit iarna, ninge deja, este foarte frumos. De regulă, vin familii sau prieteni în grupuri şi merg să schieze, de exemplu. O cameră în zonă costă între 70 şi 120 de lei, masa se plăteşte separat”, a declarat pentru News.ro Mioara Vişan Stoian, preşedintele ANTREC Braşov.

De asemenea, şi pe litoral sunt deschise hoteluri, unde merg cei care doresc să evite aglomeraţia de pe Valea Prahovei.

Şi hotelurile de pe litoral care sunt deschise permanent sau semipermanent (Mamaia, Constanţa, Eforie Nord, Mangalia) au un grad de ocupare foarte mare.

”Există cerere, sunt hoteluri deschise pentru vacanţa de 1 decembrie. Cei mai mulţi turişti vin din Bucureşti, dar şi din Ploieşti, Piteşti, Galaţi ori Brăila. Ei vin la bazele Spa, dar şi la pescăriile foarte bune de pe litoral, pe care turiştii le cunosc”, declarat, pentru News.ro, Aurelian Marin, director general al touroperatorului Paradis-Vacanţe de Vis, unul din cei mai mari operatori pe litoralul românesc.

Acesta afirmă că vânzările de Black Friday au fost de patru ori mai mari faţă de anul trecut.

În ceea ce priveşte preţurile, la un hotel de cinci stele de pe litoral două nopţi de cazare cu mic dejun costă 98 euro de persoană, având inclusă o cină tradiţională românească în data de 1 decembrie, cu band live şi foc de tabără.

Iar la un hotel de patru stele pachetul de trei nopţi cu mic dejun ajunge la 489 lei/ persoana, având incluse cina pe 30 noiembrie, un prânz tradiţional pe 1 decembrie şi cina pe 2 decembrie.

”Preţul este sesizabil mai mic faţă de staţiunile montane, în această perioadă”, adaugă Aurelian Marin.

(News.ro)

Citește și...