„Biserica Scroafei”. Singurul edificiu religios din România ridicat în memoria unui râmător

„Biserica scroafei” din Dipșa, unul dintre cele mai importante edificii religioase din spațiul rural românesc. Sursa foto: www.povestisasesti.com

În localitatea Dipșa, din județul Bistrița-Năsăud, există un lăcaș de cult secular, cunoscut în zonă sub denumirea de „Biserica Scrofei”. Nu este vorba despre o clădire obscură, ascunsă pe vreo uliță, ci despre un edificiu grandios, vizibil din orice punct al localității.

Construcția acestei biserici a început în primii ani ai secolului al XV-lea, fiind finalizată abia peste un veac și jumătate. Sașii care au populat această localitate până nu demult au fost cei care au demarat lucrările acestui lăcaș de cult.

Numele de „Biserica Scroafei” rezidă într-o întâmplare inedită petrecută în Dipșa acum mai bine de șapte secole. Se spune că atunci, o scroafă, scurmând pământul, a descoperit o oală cu galbeni ce ar fi aparținut refugiaților din calea invaziilor tătare. Conform legendei, sașii de atunci au considerat această descoperire a mamiferului drept un semn divin și au hotărât ridicarea bisericii exact în locul fericitei revelări.

O statuie a animalului devenit „ctitor” al lăcașului de cult. Sursa foto: povestisasesti.com
O statuie a animalului devenit „ctitor” al lăcașului de cult. Sursa foto: povestisasesti.com

Un argument în favoarea veridicității legendei

O statuie a acesteia a fost amplasată pe un contrafort al edificiului și astfel râmătorul a ajuns, în mod involuntar, ctitorul bisericii din Dipșa.

„Se știe că sașii au fost și au rămas oameni sobri, serioși. Ei nu ar fi pus niciodată pe biserica lor o statuie care să înfățișeze o scroafă, dacă într-adevăr acest animal nu ar fi făcut acea descoperire. Nicio religie din lume nu s-ar fi jucat cu lucrurile sfinte și să facă o asociere între acest animal și simbolurile religiose”, ne-a argumentat Liviu Tătar, preotul paroh din Dipșa.

Date istorice privind această întâmplare s-ar putea să existe, adaugă preotul. În turnul bisericii s-au păstrat toate documentele seculare ale vechilor sași dar, din păcate, acestea nu fost duse la un traducător specializat și prin urmare nu au putut fi obținute dovezi în legătură cu inedita întâmplare.

Obiectiv în ghidurile turistice străine, nu și în cele românești

Nu doar sașii care au locuit aici sau urmașii acestora sunt cei care revin regulat la Biserica din Dipșa. Maghiarii, austriecii, germanii și chiar americanii îi trec pragul în cadrul peregrinărilor turistice prin Europa. Doar în România „Biserica Scroafei” este învăluită în anonimat. De vină este în special faptul că obiectivul nu este menționat în niciun ghid turistic românesc.

„Ieșirea din acest anonimat ar fi de bun augur pentru viitorul acestei biserici. Dacă am fi vizitați de mai mulți turiști poate am reuși să strângem fondurile necesare pentru reparațiile acoperișului”, spune preotul Tătar.

Conform acestuia, lăcașul de cult din Dipșa este întreținut exclusiv din contribuțiile enoriașilor ortodocși, iar pentru reabilitarea acoperișului ar fi necesari cel puțin 30.000 de lei, fonduri pe care comunitatea nu le poate oferi.

Arhitectura și simbolurile sașilor evanghelici au fost păstrate de ortodocsi. Sursa foto: www.sienbuerger.de
Arhitectura și simbolurile sașilor evanghelici au fost păstrate de ortodocsi. Sursa foto: www.sienbuerger.de

Exemplu de toleranță religioasă și conservare a istoriei

Construcția „Bisericii Scroafei” a fost finalizată la începutul secolului al XVI-lea, respectând rigorile arhitectonice ale stilului gotic. În 1986, odată cu plecarea ultimilor sași din localitate, lăcașul a fost cumpărat de Biserica Ortodoxă. Este de menționat că enoriașii ortodocși au ales să păstreze toate elementele decorative ale confesiunii evanghelice (ale cărei adepți erau sașii din localitate) exceptând iconostasul.

Astfel, biserica nu atrage turiștii străini doar prin legenda (sau întâmplarea reală) legată de descoperirea scroafei din Evul Mediu. Fiind păstrate și conservate toate elementele istorice, ea este un obiectiv atractiv pentru o gamă largă de turiști. Un element în plus de marketing îl reprezintă și cele trei reproduceri după tablourile lui Leonardo da Vinci, moștenite de la comunitatea săsească. Este vorba despre „Cina cea de taină”, „Răstignirea” și „Noli me tangere” (Nu mă atinge).

loading...
VEZI COMENTARII