“Veneţia Nordului”. Satul în care nu ai voie să circuli cu mașina – FOTO

Diana Dorner / 17.05.2017
“Veneţia Nordului”. Satul în care nu ai voie să circuli cu mașina – FOTO

Cum ar fi să trăiești într-o localitate care nu are trafic sau poluare? Ei bine, află că de o viață ca-n povești se bucură peste 2.500 de persoane care locuiesc în Giethoorn, o mică așezare din inima Olandei, în care viața se desfășoară fără stres, fără mașini și fără poluare. Totul într-un peisaj rustic unic. Casele vechi, conectate între ele prin canale și peste 180 de podețe, creează un peisaj care demonstrează că aici natura încântătoare este “la ea acasă”, arată Evonews.com. 

Localitate are sute de mii de turisti în fiecare an, atrași de faptul că, în loc de străzi, mica așezare are canale. Și pentru că nu are străzi și mașini, unii au denumit-o chiar „Veneția Olandei” sau „Veneția Nordului”. Accesul se face cu barca, pe canale, sau cu bicicleta, pe alei și podețe.

Ce puteți face în Giethoorn
Pe lângă frumusețea acestui sat, pe care o veți putea admira la pas, cu barca sau cu bicicleta, puteți vizita unul din cele 3 muzee, dar și santierul naval Schreur. Muzeul “Het Olde Maat Uus” este dedicat locuințelor din secolele trecute, în Muzeul „Oude Aarde” veți putea admira o frumoasă colecție de pietre prețioase și minerale, iar la muzeul „The Histomobil” veți intra în lumea autovehiculelor, motocicletelor si caleștilor vechi.

În plus, cocheta localitate vă va cuceri cu numeroasele cafenele și restaurante care se adaugă peisajului liniștit, dar fermecător. Aici veți avea parte de moment de relaxare, în care veți putea admira priveliștea unică și autentică.

Dacă încă nu v-am convins, vă invităm să admirați fotogaleria de mai jos:

Cum ajungi în Giethoorn:
Localitatea Giethoorn se afla în centrul Olandei, în provincia Overijssel, ceea ce o face ușor accesibilă de oriunde. Astfel, din orice parte a țării distanțele sunt cam aceleași. Dacă spre frumoasa destinație porniți din Amsterdam, atunci veți avea de parcurs 95 de kilometri – o ora și un pic cu mașina. Dacă locația de pornire este, în schimb, Rotterdam, atunci distanța până în Giethoorn este de 110 km. Să ajungeți aici nu ar trebui să vă ia mai mult de o oră și jumătate. În cazul în care veți alege să parcurgeți distanța cu trenul, coborâti în stația Steenwijk, de unde va trebui să luați mai departe autobuzul.

Citește și...