Birourile externe ale Ministerului Turismului, desființate. ”S-a ajuns la situația ca peste 70% din totalul bugetului alocat să reprezinte cheltuieli cu chiriile”

Amalia Blanariu / 03.05.2017
Birourile externe ale Ministerului Turismului, desființate. ”S-a ajuns la situația ca peste 70% din totalul bugetului alocat să reprezinte cheltuieli cu chiriile”

Birourile externe ale Ministerului Turismului vor fi desființate. Decizia aparține ministerului de resort, care și-a propus astfel să facă o reorganizare a instituției.

Desființarea reprezentanțelor externe ale Ministerului Turismului este prevăzută într-un proiect de act normativ elaborat de ministerul de resort pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 24/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului, care prevede și modificări de organigramă.

”Măsura este luată în contextul în care Ministerul Turismului își asumă responsabilitatea eficientizării activității la nivelul întregii instituții, și își propune ca promovarea României ca destinație turistică în lume să fie făcută după reguli clare, coerente, conform normelor legale privind reprezentarea țării în plan extern”, motivează Ministerul Turismului, într-un comunicat de presă remis Vocea.biz.

Conform sursei citate, necesitatea desființării birourilor externe ale Ministerului Turismului și regândirii modului de reprezentare turistică pe plan internațional a României este dată atât de analizele interne făcute de la preluarea mandatului de către ministrul Mircea-Titus Dobre, cât și de datele relevate de raportul Curții de Conturi privind activitatea fostului ANT (Autoritatea Națională de Turism) în 2015. ”Instituția de control a constatat o serie de nereguli grave în privința modului de funcționare a birourilor de promovare externă și a cheltuirii banilor publici, care confirmă rezultatul analizei interne făcută de conducerea Ministerului Turismului. Astfel, s-a constatat că birourile de promovare externă ale Ministerului Turismului au funcționat pe bugete create artificial, după bunul plac al reprezentanților din cadrul acestor birouri de promovare, fără a exista un control minimal asupra justeței sumelor avansate drept cheltuieli. Contrar tuturor normelor în vigoare aplicabile misiunilor externe, la nivelul reprezentanțelor externe ale Ministerului Turismului nu a existat un plafon maxim al cheltuielilor pentru chirie, ci a fost doar o condiție referitoare la suprafața admisă, care, conform raportului Curții de Conturi, nici aceasta nu a fost respectată de unii angajați ai acestor birouri”, menționează ministerul de resort.

De asemenea, în urma verificărilor, s-au constatat discrepanțe majore la chiriile pentru birouri și locuințele angajaților între reprezentanțe din țări comparabile ca nivel de trai, acestea variind între 1347 euro și 5357 euro/ lună. ”Astfel, s-a ajuns la situația ca peste 70% din totalul bugetului alocat birourilor externe să reprezinte cheltuieli cu chiriile. Unele reprezentanțe nu au prezentat, la solicitarea conducerii instituției, contractele de închiriere a spațiilor sau anexele la acestea pentru prelungirea duratei lor. De asemenea, parte importantă a cheltuielilor făcute de reprezentanțele externe ale Ministerului Turismului nu au fost înregistrate în contabilitatea instituției, făcându-se deconturi fără documente justificative în spate. Pe parcursul anilor, suma nejustificată a ajuns la peste 500.000 Euro”, precizează Ministerul Turismului în comunicatul citat.

Fără o imagine de țară, numărul turiștilor străini în România a evoluat bine, dar insuficient. ”Nu știm încă să-i determinăm să scoată banii din buzunar”

Ministrul de resort, Mircea-Titus Dobre, a hotărât să schimbe în profunzime modul de organizare a activității de reprezentare a României în domeniul promovării turistice în străinătate ”considerând nefirească și ilegală situația constatată”. Astfel, pentru a conferi greutate funcției de reprezentare externă în domeniul turismului, actualele birouri de promovare din străinătate vor fi desființate, urmând ca în 90 de zile angajații acestora să fie rechemați de la post. În această perioadă, Ministerul Turismului, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Muncii, vor elabora un statut al angajaților din reprezentanțele de promovare turistică externe și un regulament de concurs, în baza căruia să fie ocupate aceste posturi.

Actualii reprezentanți de la birourile externe vor fi rechemați în țară și vor avea statutul de angajați ai Ministerului Turismului, având posibilitatea de a participa la concursul organizat pe parcursul acestui an.

Mai mulți voluntari vor să transforme Bucureștiul în destinația preferată din Europa de Est

”Viitorii angajați externi vor avea un mandate de 4 ani, evitându-se astfel situația de angajați pe perioadă nedeterminată ai acestor birouri (SUA – 23 ani, Austria – 17 ani, Rusia – 16 ani, Germania – 12 ani, Franța și Italia– 10 ani, Polonia – 8 ani, Anglia – 5 ani), fără un control real al activității lor și fără o imagine clară a eficienței la post”, mai arată Ministerul Turismului, precizând, totodată, că își dorește ca promovarea României pe piețele externe să fie făcută corect, coerent și eficient.

În acest sens, reprezentanții din cadrul birourilor de promovare turistică a României vor beneficia de autonomie administrativă, dar activitatea lor fi coordonată de șefii misiunilor diplomatice din țările în care se va considera necesară prezența instituțională a Ministerului Turismului. De asemenea, Ministerul Turismului va decide relocarea unor birouri de promovare turistică în țări care pot fi furnizoare de turiști pentru România (de exemplu, țările scandinave și Benelux), dar numărul total al reprezentanțelor externe va rămâne de 14.

Destinațiile preferate ale turiștilor în România. Litoralul e preferat de români ”indiferent de condițiile pe care le găsesc acolo”, străinii aleg Transilvania

Ministerul Turismului va analiza cu MAE oportunitatea găzduirii unor birouri de promovare turistică externă la sediile misiunilor diplomatice, pentru optimizarea cheltuielilor.

Citește și...