Singapore Airlines a fost desemnată cea mai bună companie aeriană din lume, potrivit unui raport întocmit de AirHelp. Aceasta a primit cele mai mari punctaje în ceea ce privește calitatea serviciilor, punctualitatea și soluționarea plângerilor clienților.
După Singapore Airlines, topul celor mai bune trei companii aeriene din lume este completat de Etihad Airways (Emiratele Arabe Unite) și Qatar Airlines (Qatar).
Compania europeană clasată cel mai sus este Austrian Airline (Austria). Aceasta se află pe locul al patrulea.
De asemenea, alte companii europene intrate în top 10 sunt Air Dolomiti (Italia), British Airways (Marea Britanie), Virgin Atlantic Airways (Marea Britanie), Aer Lingus (Irlanda) și TUI fly Netherlands (Țările de Jos).
Tarom s-a clasat pe locul al 52-lea din 87, compania fiind notată cu 6 pentru calitatea serviciilor și 7,9 în ceea ce privește punctualitatea.
Prima companie aeriană americană intrată în top este United Airlines, aflată pe locul 29.
Click pe imagine pentru a o mări.
La polul opus, cele mai slabe companii au fost desemnate Ryanair (Irlanda, locul 83), Monarch Airlines (Marea Britanie, locul 84), Tunisair (Tunisia, locul 85), SmartWings (Republica Cehă, locul 86) și Bulgaria Air (Bulgaria, locul 87).
Spre comparație, în toamna anului 2016, topul mondial al companiilor aeriene era condus de Qatar Airways (Qatar, locul 1), Oman Air (Oman, locul 2) și Austrian Airlines (Austria, locul 3).
De altfel, pe ultimele trei locuri se aflau Ryanair (Irlanda), Onur Air (Turcia) și China Eastern Airlines (China).
Tarom se afla pe locul 38 în perioada amintită.
AirHelp a întocmit pentru prima dată și un top al celor mai bune aeroporturi din lume, luând în considerare punctualitatea, calitatea serviciilor, dar și vizibilitatea lor pe rețelele de social media.
Prima poziție este ocupată de Aeroportul Internațional din Singapore, urmat fiind de Aeroportul Internațional din Munchen și Aeroportul Internațional din Hong Kong.
De data aceasta, SUA sunt prezente în Top 10 cu Aeroportul International Cincinnati/Northern Kentucky (locul 6).
Click pe imagine pentru a o mări.
La coada clasamentului se află Aeroportul Internațional din Manchester (locul 74), Aeroportul Gatwick din Londra ( locul 75) și Aeroportul Internațional Kuweit (Kuweit, locul 76).
Niciun aeroport din România nu a fost inclus în acest top.
Aeroportul „Henri Coandă” București, cel mai mare din țara noastră, a fost tranzitat anul trecut de peste 10 milioane de persoane. 85% dintre acestea au avut ca origine sau destinaţie aeroporturi din statele Uniunii Europene.