Stațiunea din România care s-a reinventat și a reușit să ajungă din nou la gloria pierdută după 1989 – GALERIE FOTO

Claudia Bonchis / 12.02.2017
Stațiunea din România care s-a reinventat și a reușit să ajungă din nou la gloria pierdută după 1989 – GALERIE FOTO

Staţiunile balneare ar putea fi salvarea turismului din România, idee susţinută tot mai mult de către specialiştii în turism, dar şi de cifre. Băile Felix a fost, anul trecut, una dintre cele mai căutate staţiuni de către turişti după Marea Neagră şi Delta Dunării, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Patronatele din domeniul balnear susțin că turismul de sănătate înregistrează, în medie, o creștere anuală de peste 10% pe an, creşteri ce sunt generate de investiţiile în principalele staţiuni, printre care se numără şi staţiunea din judeţul Bihor.

Până nu de mult, turismul balnear era mai mult un turism al pachetelor sociale, însă, în ultimii cinci ani acest lucru a început să se schimbe, mai ales acolo unde s-a investit.  Capitalul serviciilor s-a schimbat: de la sanatorii, turiştii au parte de spa și wellness, lucru ce atrage tot mai mulţi tineri, dar şi străini.

În top stațiunilor balneare din România

Top cinci stațiuni balneare vândute de turoperatori este dat de Băile Felix, Călimănești — Căciulata, Băile Herculane, Sovata, Covasna.

“Turismul balnear se deplasează din zona de tratament medical către cea de prevenție și relaxare și nu numai pentru pacientul propriu zis, ci și pentru familia acestuia, care dorește o experiență de leisure în stațiunile balneare, oferită din ce în ce mai mult de hoteluri”, a explicat Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.

Strandul Apollo Foto-Turism Felix
Strandul Apollo Foto-Turism Felix

Dintr-o staţiune aflată în paragină în anii ’90, Băile Felix a început să se transforme încet dar sigur într-o afacere de succes. Dovada o reprezintă numărul tot mai mare de turişti, de la an la an, atraşi atât de beneficiile apelor termale, cât şi de investiţiile tot mai moderne.  Turiştii care până nu de mult alegeau ţara vecină, Ungaria, pentru a se distra şi a se relaxa în apă termală, pot acuma să opteze şi pentru Băile Felix. Staţiunea dispune de pensiuni şi hoteluri pentru toate gusturile şi buzunarele.

“Succesul Băilor Felix se datorează investiţiilor care s-au făcut acolo an de an. În ultimii ani s-au făcut investiţii foarte mari, terminând cu ultima investiţie, cea a singurului complex balneoclimacteric de cinci stele din România. Faptul că la Felix s-a făcut o asemenea investiţie, şi în general în staţiunile balneoclimaterice unde s-a investit în ultimul timp, clar că a  crescut sistemul de bussines, de oameni care vin în afara celor care sunt la pensie, care nu au venituri aşa cum au cei care vin la un complex de cinci stele. Felixul s-a dus ca urmare a faptului că investiţiile s-au făcut an de an, astfel s-a ajuns ca unele agenţii să-şi crească cifra de afaceri cu 300%”, a declarat pentru Vocea.biz Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din Romania (OPTBR).

Zeci de milioane de euro investiți în complexe turistice

În ultimii ani s-au investit zeci de milioane de euro în complexe turistice care mai de care mai atractive. Ultima investiţie majoră este cea a complexului Lotus Therm Spa&Luxury Resort din Băile Felix, care a fost realizată de către cei cinci acţionari: SIF Transilvania Braşov, SIF Oltenia Craiova, SC Turism Felix SA, SIF Muntenia Bucureşti şi SIF Moldova Bacău şi care se ridică la 29.3 milioane euro.

Complexul dispune de 180 de camera şi 232 de locuri de cazare, iar noul proiect marca Turism Felix poate fi considerat perla coroanei staţiunii şi un punct de atracţie la nivel internaţional.

Lotus Therme, unicul complex balnear de cinci stele din Romania Foto-Lotus Therme
Lotus Therme, unicul complex balnear de cinci stele din Romania Foto-Lotus Therme

 

„Toată investiţia este preconizată a se recupera în aproximativ 15 ani. În mod clar luăm din turiştii vecinilor maghiari, dar nu numai. Ideea construirii acestui complex ne-a venit după ce am constatat că, în România, nu există un centru modern, care să le ofere turiştilor posibilitate de tratament, agrement şi relaxare, în acelaşi timp, iar lecţia dată de vecinii maghiari, unde astfel de baze atrag anual mii de turişti, inclusiv români, a fost definitorie”, a preciza Florin Serac, directorul SC Turism Felix.

Turismul balnear este un turism de nişă în care cu cât se investeşte mai mult, cu atât vin mai mulţi oameni cu bani, vin străinii, ceea ce duce la creşteri economice, explică președintele OPTBR.

“Segmentul de turism balnear este, după părerea mea, cel mai important segment de nişă din România. Investiţiile în general s-au dus în zona de spa şi wellness, dar nu s-au neglijat nici zonele de băi tradiţionale care s-au transformat foarte mult în cu totul şi cu totul altceva. A crescut foarte mult sistemul de oameni care vin la prevenţie, sistemul de vârstă între 30 şi 40 de ani. Lucrurile s-au schimbat mult şi tinerii aleg mult Felixul pentru că e mai uşor şi mai ieftin să previi decât să tratezi”, a mai declarat Nicu Rădulescu.

Anul trecut, Băile Felix a devenit o destinaţie de vacanţă pentru piaţa turistică din Israel prin curse charter Tel Aviv-Oradea. Pachetele au fost pregătite de către unul din primi 10 Tour-operatori din Israel, Meshek Wings Tour Ltd şi s-au adresat unei categorii diferite de turişti israelieni faţă de cei care veneau până acum 10 ani în oraşul de pe Criş şi Băile Felix. Cei aproximativ 2.000 de turişti israelieni au lăsat zeci de milioane de euro în staţiunea din România. Staţiunea din Bihor dispune de numeroase pensiuni şi hoteluri, ale căror preţuri de cazare încep de la 80 de lei/cameră şi pot urca până la mii de lei, în funcţie de cerinţele turiştilor.

Petreceri cu spuma in Baile Felix
Petreceri cu spuma in Baile Felix

Marketing de succes

Ofertele cu care SC Turism Felix atacă piaţa sunt pe placul turiştilor. Un exemplu este cel al sărbătorilor de iarnă, când, în doar două zile s-au vândut toate pachetele pentru sărbători, ba mai mult, încă din luna august au fost achiziţionate pachete pentru sărbătorile de iarnă din 2017-2018.

“Marketingul pe care l-am pus în aplicare a fost de succes şi nu poate decât să ne bucure că am reuşit să ieşim pe piaţă cu oferte atractive pentru turişti. Epuizarea ofertelor pentru singurul complex balnear de cinci stele din România, în doar două zile, a întrecut şi aşteptările noastre. Credem că unul dintre secrete ar fi adaptarea peţurilor la puterea de cumpărare a românilor fără a face rabat de la calitate”, a precizat ec. Cristian Tăutu, responsabil marketing în cadrul SC Turism Felix.

Dezinteresul autorităților pentru zona balneară, dar și procedurile grele de accesare a fondurilor europene, au ținut pe loc și au contribuit la degradarea stațiunilor cu potențial pentru turismul de sănătate.

“Sunt optimist în ce priveşte dezvoltarea noilor staţiuni, cu condiţia ca noul minister al Turismului să ne sprijine în programele pe care le avem, să sprijine reţeauna de infrastructură, de transport. Să fie reparate drumurile, să avem programe Aceste staţiuni sunt mici orăşele turistice care trebuie să aibă înăuntrul lor absolute tot ce îşi doreşte turistul. Şansa cea mare a României este turismul balnear. Sunt încercări şi proiecte în curs care vor schimba faţa staţiunilor din România. Din păcate, perioada de după 89 a avut o sincopă, au fost multe procese până am dat drumul şi noi la nişte investiţii au trecut vreo 10 ani, dar, părerea mea este că se va schimba şi această chestiune”, a mai spus Nicu Rădulescu.

Baile Felix Foto-Turism Felix
Baile Felix Foto-Turism Felix

Planurile de dezvoltare ale SC Tursim Felix sunt importante. S-ar putea ca înainte de 2020 la Felix să fie oferite servicii all inclusive.

“Este un proiect în studiu şi în educare pentru turist, pentru că am introdus deja masa de seară în stil bufet suedez oferindu-le pe lângă mâncare bere şi vin fără limită, gratuit. Cu Serac sau fără Serac în următorii ani Felixul va fi o staţiune europeană. Bazele sunt create, sania e pornită, mai are până la bază o treime de parcurs. Aproximativ 80% din proiect este realizat”, a mai spus managerul Florin Serac.

Ape unice în Europa

Apele din staţiunea bihoreană sunt în fruntea topului apelor curative din Europa, lucru dovedit de analizele efectuate de instituţiile de specialitate din Occident.

Specialiştii susţin că unicitatea lor constă în echilibrul fiziologic dintre compoziţia chimică şi termalitate, ceea ce le face extrem de apreciate şi eficiente atât în cure externe, cât şi în cure interne. Puţini ştiu că aceste ape termale  pot fi şi băute. O spun analizele şi o spun şi specialiştii.

Potrivit medicilor, apa termală poate fi folosită sub formă de crenoterapie (cure interne cu ape minerale) – pentru anumite afecţiuni ale stomacului, intestinului subţire şi gros, colecistului, ale aparatului urinar, afecţiuni metabolice şi endocrine. Dar cele mai cunoscute beneficii sunt în curele externe, adică sub formă de balneaţie.

În plus, băile cu ape termale de la Băile Felix vin în ajutorul celor cu hernie de disc cervicală sau lombară, cu afecţiuni ale sistemului nervos central sau periferic, cu pareze, paralizii, nevrite, polinevrite sau cu boli ale sistemului circulator, cum sunt, de exemplu, arteritele.

Din punct de vedere chimic, apa este caracterizată ca fiind bicarbonatată, sulfatată şi clorurosodică, ceea ce îi conferă o acţiune benefică în constipaţie cronică, colite cronice spastice şi dureroase, megacolon (dilatare anormală a colonului), dischinezii duodenale, gastrită hiperacidă, hepatite cronice, diabet zaharat, gută.

Baile Felix
Baile Felix

 

„Atât prin termalitatea ei naturală, adică Tº = 37/38º C, cât şi prin compoziţia ei chimică, este definită ca o apă oligominerală mezotermală. Dintre anioni, în ordinea valorilor găsite, cei mai importanţi sunt: bicarbonic – 439 mg%, sulfat –208 mg%, iar dintre cationi, cei mai importanţi sunt: calciu – 139mg%, sodiu – 71 mg%, magneziu – 24 mg%“, afirmă cercetătoarea Simona Bişboacă din Oradea.

Un efect mai puţin cunoscut al apei termale este acela că poate combate valorile crescute ale tensiunii arteriale. Potrivit specialiştilor din cadrul unei baze de tratament, după o cură externă cu aceste ape, de 10-14 zile, tensiunea scade progresiv până aproape de normalizare.

„Apele termale de aici să nu creadă cineva că se alimentează din precipitaţii sau depind de variaţiile de temperatură. Parcurgerea drumului din Pădurea Craiului, unde este zona de infiltraţie, până în zona noastră, a durat în jur de 20-22 de mii de ani“, afirmă profesorul universitar dr. Nicolae Josan, de la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Oradea.

O istorie de 250 de ani

Staţiunea Băile Felix este situată în partea de nord-vest a României, la o distanţă de circa 9 kilometri de Oradea. Are un climat continental moderat de şes, cu ierni blânde şi veri temperate cu influenţă mediteraniană, ideală pentru turismul balnear.Izvoarele termale au fost descoperite în jurul anului 1.000 de către un călugăr numit Felix.

Prima atestare a staţiunii datează din 1763 şi este reprezentată de o serie de notiţe ale unui medic ce dorea construitea unui bazin pentru băi. În 1771, bazinul de lemn a fost transformat în bazin de piatră. Tot atunci au fost amenajate cabine de băi.

Statiunea Baile Felix -sursa foto-comunismnulinromania.ro
Statiunea Baile Felix -sursa foto-comunismnulinromania.ro

 

Prima clădire a fost construită între 1766-1772, însă staţiunea începe să se dezvolte abia în 1885 când a fost realizat primul foraj modern la Izvorul Principal.

“Nufărul termal” sau “floarea de lotus” este considerat simbolul staţiunii, fiind descoperit în anul 1789 de botanistul P. Kitaibel şi denumit în 1908 de către J. Tuzson, care face asemănarea cu nufărul de Nil. Planta a fost declarată monument al naturii în anul 1931. Apele din staţiunea balneo-climaterică Băile Felix au obţinut în 1896 la expoziţia mondială Medalia de Aur şi Diploma de onoare.

Citește și...