Operatorul aerian Ryanair, prezent și în România, cere limitarea consumului de alcool înaintea unui zbor şi interzicerea vânzării produselor de acest timp înainte de ora 10:00, scrie Independent, citat de Mediafax.
O limită de doar două pahare de băutură înainte de zbor: aceasta este cererea companiei Ryanair. Cea mai mare companie aeriană din Europa a solicitat aeroporturilor britanice să limiteze vânzările de alcool către pasageri şi să interzică vânzările de alcool înainte de ora 10:00, potrivit Independent.
“Este complet nedrept ca aeroporturile să poată profita de vânzarea nelimitată de alcool către pasageri şi să lase companiile aeriene să facă faţă consecinţelor legate de siguranţă”, a declarat directorul de marketing Ryanair, Kenny Jacobs
“Aceasta este o problemă deosebită pentru întârzierile de zbor, când aeroporturile nu aplică nici o limită la vânzarea de alcool în barurile şi restaurantele din zona aeriană”, a completat acesta.
În conformitate cu un cod de practică introdus anul trecut, companiile aeriene, restauranturile din aeroporturi şi comercianţii nu ar trebui să “încurajeze consumul excesiv de alcool”.
Cu toate acestea, cererile companiei nu au scăpat de critici.
Deoarece echipajul de cabină al companiei aeriene vinde cu entuziasm alcool la bord, Ryanair a fost acizată că doreşte să profite de o astfel de schimbare.
Încă Jacobs apără interesele companiei, declarând că zborurile sunt pe ”distanţe scurte”, drept pentru care, în realitate, ”foarte puţin alcool este vândut la bord”.
Pasagerii Ryanair care zboară de la Manchester şi Prestwick către Alicante şi Ibiza nu mai au voie să aducă alcool fără taxe vamale la bordul aeronavei şi sunt avertizaţi: “Clienţilor care prezintă semne de comportament antisocial sau încearcă să ascundă alcoolul le vor fi refuzate călătoriile.”
În trecut, compania aeriană a fost nevoită să redirecţioneze un număr de zboruri din cauza călătorilor care deranjau.
Cu toate că ordinul de navigaţie aeriană afirmă că nicio persoană ”nu trebuie să intre în avion atunci când este beată”, acesta nu defineşte ce înseamnă noţiunea “beat”.
O investigaţie BBC Panorama a constatat că numărul arestărilor pasagerilor suspectaţi a fi beţi pe aeroporturile din Marea Britanie şi la bordul aeronavelor a crescut cu 50% într-un an. 387 de persoane au fost arestate între februarie 2016 şi februarie 2017 – în creştere faţă de anul precedent, când au fost doar 255.
Sursa foto: Captură video YouTube