Doi tineri din România au ajuns să viziteze lumea bazându-se pe câteva aspecte esenţiale pentru planificare călătoriilor cu buget redus. Următoarea lor destinaţie este Cuba.
Anda Stoian (27 ani) şi Ionuţ Stan (27 ani), bloggerii de travel de pe Travelship.ro, au reuşit să ajungă în peste 30 de ţări cu un buget redus, prin aplicarea celor mai simple trucuri.
În urmă cu trei ani au reuşit să ajungă în Bali şi în gigantica piscină aflată în aer liber la 150 metri înălţime – Infinity Pool by Marina Bay.
Bilanţul: 2 săptămâni de neuitat, cu un buget de 1.500 de euro. Nu a fost o simplă întâmplare sau un noroc, ci o bună planificare Pe acelaşi model, au urmat în anii următori vacanţele la care visau. Aşa au ajuns în Brazilia, Thailanda şi Cambodgia şi au văzut o mare parte din Europa.
Sunt pasionaţi de călătorii, însă în viaţa de zi cu zi lucrează în vânzări. Seara şi în weekend, călători neobosiţi, Anda şi Ionuţ sunt doi tineri care au prins drag de călătorit pentru că îşi doresc mai mult decât un all-inclusive o dată sau de două ori pe an şi mai mult decât un job într-o corporaţie. Călătoresc de 5 ani împreună şi au vizitat deja 30 de ţări. În decembrie mai adaugă pe listă Cuba şi America Centrală.
Iată care sunt secretele lor de planificare a unei vacanţe cu buget redus:
Planifică-şi zborurile în cele mai bune zile
Dacă vecinul tău de birou caută bilet de avion de joi până duminică seară, caută tu în perioada duminică-marţi. Companiile aeriene ştiu asta şi preţul în zilele de weekend este cu aproximativ 20%-25% mai mare decât în zilele din timpul săptămânii (spre exemplu, vinerea şi duminica sunt în general cele mai scumpe zile de zbor, iar cel mai bun preţ se găseşte de multe ori marţi cu întoarcere marţi sau miercuri cu întoarcere miercuri).
Alege un aeroport hub, european
Contează foarte mult şi aeroportul din care alegi să zbori. Bucureştiul nu este un hub aerian important în lume, aşa că şi zborurile către destinaţiile externe sunt limitate sau scumpe. Cel mai simplu este să cauţi zboruri către destinaţiile dorite din unul dintre hub-urile importante ale Europei, cum ar fi Milano, Bruxelles, Londra, Dublin sau Madrid. După ce ai cumpărat biletul cel mai important, ajungi pe aeroportul de legătură foarte simplu cu un zbor low-cost din Bucureşti.
Momondo.com şi Skyscanner.ro sunt site-urile ce realizează cea mai complexă agregare şi căutare la nivel mondial. Cea mai bună perioadă pentru a căuta un bilet ieftin este între 3 şi 6 luni, în funcţie de destinaţie.
Pune un „vânător de zbor“ să-ţi găsească cea mai bună variantă
Ţi se pare că nu eşti norocos şi nu ţi-ai găsit biletul dorit? Australienii de la Flightfox.com au pus la treabă cei mai pricepuţi oameni de flight hacking („vânători“ de zboruri). Pe ei îi plăteşti cu 50 de dolari, dar doar la final, după ce ţi-au găsit zborul dorit.
Cazează-te printre localnici
Alege cazări cât mai autentice, în general în mijlocul comunităţilor cu localnici, însă întotdeauna aproape de zona de interes pentru a economisi timp şi bani pe transport. Varianta cea mai des folosită este Airbnb, platforma ce a schimbat industria hotelieră în ultimii ani. Aici, cazaţi în casele localnicilor şi interacţionând adesea cu ei, ai parte de cele mai frumoase experienţe. O alternativă este Couchsurfing prin care localnicii îşi pun la dispoziţie chiar gratis casa lor.
Dacă preferaţi totuşi varianta unui hotel, există şi aici platforme de rezevări foarte eficiente: Booking.com, Agoda.com (foarte bun pe Asia), Kayak.com (care îţi oferă opţiunea de a compara preţurile şi pe alte platforme hoteliere). Sfatul celor doi tinere este să porniţi orice căutare de cazare după zona dorită şi să căutaţi înainte de a rezerva pe toate platformele.
Nu cumpăra tururi de agenţii de turism, ci creează-ţi propriile tururi
Dacă printr-o agenţie ai programul gata trimis pe e-mail astfel încât să vezi principalele atracţii, atunci când călătoreşti singur, îţi rămân la îndemână două variante: Tool-uri: NomadicMatt.com (pentru ghidurile foarte bine sintetizate), Inspirock.com (foarte bună pentru o planificare în timp record a traseului), Travel.Sygic.com (pentru harta interactivă cu obiective). Există o variantă mai accesibilă, WithLocals.com, un fel de platformă al tururilor autentice organizate de localnici, după modelul Airbnb şi Uber.
Mănâncă tradiţional din locurile frecventate de localnici
Este recomandat să căutaţi tipurile de mâncare tradiţionale şi recomandările localnicilor pe WikiTravel.org (la secţiunea Eat se găsesc recomandări de localuri în funcţie de buget).
Planifică transportul de acasă
Când vine vorba de transport, cea mai importantă regulă este să nu plecăm de acasă înainte de a ne interesa cum funcţionează transportul în ţara respectivă şi care sunt cele mai bune variante.
Te poţi informa cu privire la transportul local de pe Rome2Rio.com (îţi arată variante multiple de transport, preţuri, program, dar şi site-urile de unde poţi rezerva), WikiTravel.org (secţiunile Get in şi Get around cuprind toate informaţiile de bază legate de transport) şi atotştiutorul Google Maps.
Cei doi bloggeri garantează că toate acestea pot fi făcute în doar câteva ore petrecute pe internet, mod în care poţi economisi chiar şi până la 1.000 de euro. Pe Anda şi Ionuţ îi puteţi urmări pe Facebook, toată luna decembrie vor posta live din Cuba şi America Centrală.