Ryanair lansează un nou zbor pe ruta Oradea-Londra. Care este prețul biletelor

Diana Dorner / 13.04.2017
Ryanair lansează un nou zbor pe ruta Oradea-Londra. Care este prețul biletelor

Compania aeriană irlandeză Ryanair a anunțat joi că, începând cu luna septembrie, va opera trei zboruri săptămânale pe ruta Oradea – Londra Stansted.

Noul serviciu Ryanair, operat cu o frecvență de 3 zboruri pe săptămână, se va lansa în septembrie datorită cererii puternice din partea clienților români și reprezintă o extindere a “Calendarului Iarna 2017 Oradea”, transmite compania aeriană.

Potrivit reprezentanților Ryanair, prețul biletelor pentru călătorii în septembrie și octombrie  începe de la 24.99€. Aceste locuri, la tarif promoțional, sunt disponibile pentru rezervări pe Ryanair.com/ro până luni, 17 aprilie, la miezul nopții.

“Clienții români și vizitatorii trebuie să se aștepte în continuare la tarife mai mici atunci când își fac rezervările în avans pentru vacanțe, și nu a fost vreodată o perioadă mai bună în care să-și rezerve zborurile la tarif redus din sau către Oradea”, a declarat Denis Barabas, Sales & Marketing Executive CEE la Ryanair.

Citește și...